România ar putea deveni independentă energetic! Nicolae Ciucă face marele anunț. Este fără precedent
În cursul zilei de miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că România ar putea să ajungă să fie independentă energetic, asta după ce o companie americană a anunțat că este interesată să dezvolte capabilități modulare de energie nucleară.
„Ieri (marți – n.r.) am avut mai multe activități care au vizat sectorul energetic. Astăzi (miercuri – n.r.) am avut, de asemenea, o întâlnire cu o companie americană interesată să dezvolte capabilități de producere a energiei, capabilități modulare de energie nucleară”, a anunțat Nicolae Ciucă înaintea ședinței de guvern.
Premierul a mai spus că la Complexul Energetic Oltenia există posibilitatea ca într-un timp relativ scurt, mai precis în luna mai, va fi pusă în funcțiune încă o turbină și astfel se adaugă încă 300 de megawați, iar prin reluarea lucrărilor de finalizare a investiției de la Iernut până la finele anului România va avea cel puțin 210 megawați în plus.
„Ne ajută foarte mult în toate demersurile noastre pentru a putea să producem energie cât mai multe. După întâlnirea de astăzi (miercuri – n.r.) de dimineață există, de asemenea, o perspectivă ca în doi ani de zile, împreună cu Institutul de la Pitești, această companie să poată să finalizeze un demonstrator care, ulterior, va putea, în funcție de rezultate, să treacă la o producție mai mare, astfel încât să putem să sporim și să ajungem la acel obiectiv pe care ni l-am propus, anume de independență energetică. Până atunci, însă, trebuie să ne concentrăm pe măsurile pe care noi putem să le luăm pe termen scurt, să fim în măsură să gestionăm efectele crizei energetice”, adaugă șeful Executivului.
Florin Cîțu: Suntem foarte aproape de a avea Legea offshore
De asemenea, liderul PNL, Florin Cîțu, spune că România este foarte aproape de a avea Legea offshore, despre care spune că proiectul urmează să treacă repede prin Parlament, prin procedură de urgență.
”Suntem foarte aproape de a avea Legea offshore. În acest context, toate forţele politice ale coaliţiei susţin o lege a offshore să fie aprobată cât mai rapid. În momentul în care va ajunge în Parlament vă garantez că va trece foarte rapid”, a declarat, miercuri, Florin Cîţu.
Fostul premier a mai spus că legea va avea procedură de urgenţă pentru că sunt companii care, ”de a doua zi după ce este aprobată această lege, vor extrage gaz şi vor pune pe piaţă”.
”E clar că ieri a fost o discuţie mai lungă pe energie (…) pentru a reporni acele capacităţi care folosesc cărbune. Este clar că în această situaţie complicată toată Europa se uită la surse alternative de a produce energie şi România avea deja aceste resurse. Vom vedea dacă avem şi cărbune, dacă nu va trebui să importăm”, a mai declarat Cîţu.