Nicolae Ciucă, veste bună pentru toată România: „Au fost luate toate măsurile”

Nicoale Ciucă

Sursă: Facebook, Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a spus miercuri că situația din Ucraina este atent monitorizată și „au fost deja întocmite planurile necesare” în conformitate cu hotărârile CSAT și în coordonare cu aliații NATO și statele membre UE.

Premierul a declarat la începutul ședinței de miercuri a Guvernului că România a luat toate măsurile necesare, în conformitate cu hotărârile CSAT, în ceea ce privește situația de securitate din Ucraina. Nicolae Ciucă a punctat că toate aceste măsuri au fost coordonate cu aliații NATO, dar și cu țările UE.

„Doresc să îi asigur pe toți românii că la nivel instituțional au fost luate toate măsurile în conformitate cu hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Sunt măsuri pe care, de asemenea, le-am coordonat cu aliații noștri și, desigur, cu statele membre ale Uniunii Europene. Au fost deja întocmite planurile necesare, verificarea mijloacelor și mecanismelor interne și aliate.

Le solicit în continuare tuturor miniștrilor cu responsabilități în domeniu să continue analiza și, desigur, partea aceasta de evoluție a situației, fiind în continuare nevoie de coordonare și vigilență, astfel încât să putem să asigurăm cetățenii că suntem în măsură să ne garantăm securitatea și apărarea”, a declarat premierul Nicolae Ciucă înaintea ședinței de Guvern.

UE a pregătit rapid un pachet de sancțiuni

Amintim că, Uniunea Europeană a pregătit deja un pachet de sancțiuni împotriva Rusiei după recunoaşterea de către Moscova a celor două entităţi separatiste din estul Ucrainei. Acestea ar urma să intre în vigoare începând de miercuri seara sau de joi, a declarat miercuri secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune.

„Au fost reacţii extrem de rapide din partea europenilor, coordonate între altele cu americanii şi britanicii. Aceste sancţiuni vor fi aplicate probabil din această seară sau cel mai târziu de mâine”, a indicat Clement Beaune la postul de radio France Inter. Acest prim pachet de sancţiuni, care ar putea „merge mai departe” include măsuri ţintite, în special, împotriva deputaţilor ruşi care au votat pentru recunoaşterea aşa-numitelor „republici populare” şi măsuri financiare împotriva băncilor ruse.

„Statul rus, băncile ruse nu se vor mai putea finanţa de pe pieţele europene”, a subliniat Clement Beaune.

Ce se întâmplă cu gazoductul Nord Stream 2?

De asemenea, Germania a decis să suspende certificarea intrării în serviciu a gazoductului Nord Stream 2. Procedura de certificare a „fost suspendată până la noi ordine, aceasta poate să însemne niciodată”, a subliniat secretarul de stat.

În ceea ce privește dependența parțială a Europei gazele ruseşti, Clement Beaune a dat asigurări că sunt „suficiente stocuri pentru a trece peste iarnă”.