Nicolae Ciucă pleacă în Spania
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, va efectua o vizită oficială de două zile în Spania.
Fostul prim-ministru al României a fost invitat în Spania de către prședintele Senatului de la Madrid, Pedro Rollan Ojeda.
Senatul României anunță că în cadrul vizitei vor fi abordare mai multe teme, printre care:
- cooperarea bilaterală
- comunitatea românească din Spania
- diplomaţia parlamentară
Acestea nu sunt, totuși, singurele teme care vor fi discutate.
Senatul mai anunță că Nicoleta Pauliuc va face parte din delegația condusă de președintele liberalilor.
Agenda președintelui Senatului
Pe site-ul Senatului României a fost publicată agenda președintelui pentru cele două zile pe care le va petrece în Spania.
Așadar, în cursul zilei ed luni 19 februarie, Nicolae Ciucă se va întâlni cu președintele Senatului Regatului Spaniei, Pedro Rollan Ojeda, la ora 13:30.
Cei doi se vor întâlni la sediul Senatului Spaniei.
Nicolae Ciucă se va întâlni cu președinții Comisiilor de apărare și de Afaceri Externe ale Senatului Regatului Spaniei la ora 15:30. Întâlnirea va avea loc tot la sediul Senatului Spaniei.
Fostul premier al României va efectua o vizită la Centrului Satelitar al Uniunii Europene la ora 17:00.
Apoi, la ora 19:00, va avea loc o întâlnire a delegației cu reprezentanții comunității românești din Spania.
Următoarea zi, pe 20 februarie, Nicoale Ciucă își va începe activitățile mult mai devreme.
La ora 10:00, el va avea o întâlnire cu președintele Partidului Popular din Spania, deputat Alberto Núñez Feijóo. Întâlnirea va avea loc la sediul Partidului Popular din Spania.
Ulterior, șeful Senatului României va avea o întâlnire cu Secretarul general pentru Politică de Apărare, amiralul (r) Juan Francisco Martínez Núñez.
Întâlnirea va avea loc la ora 11:15, la sediul Ministerului Apărării din Spania.
Ultimul punct din ziua de marți este o întâlnire cu Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei. Întâlnirea va avea loc la ora 12:45, la sediul Episcopiei.
Nu au fost publicate activitățile sau evenimentele pe care acesta le va avea odată ce se va întoarce în România.
Ultimele activități notabile ale președintelui Senatului datează din 6 februarie. Atunci, Nicolae Ciucă a avut o întrevedere cu viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova și nu numai.