Premierul României, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, după ce s-a încheiat ședința oficială a Consiliului Național al PNL, că partidul politic condus de el va asigura în continuare stabilitatea coaliției guvernamentale. Liderul liberal a vorbit şi despre modul în care partidul său interacţionează cu PSD şi UDMR în cadrul coaliţiei.
Coaliția PNL-PSD-UDMR funcționează optim
Premierul României a adăugat că relația actuală dintre PNL, PSD și UDMR este perfect funcțională.
„De fiecare dată am făcut referire la relevanţa PNL în interiorul coaliţiei şi la cât de mult apreciem modul de lucru prin care am putut să agreem toate deciziile pe care le-am luat, astfel încât coaliţia pentru stabilitatea României să funcţioneze.
Vă spun cu toată responsabilitatea că ea funcţionează, nu am avut absolut deloc acele disparităţi. Sigur, există discuţii pe politici, pe principii”, a declarat, vineri dimineața, Nicolae Ciucă.
„Vom asigura şi vom continua să asigurăm stabilitatea coaliţiei, pentru că este datoria noastră faţă de români.
Avem nevoie de stabilitate, avem nevoie de unitate, să gândim soluţiile prin care să trecem ţara prin criză şi avem nevoie ca cetăţenii noştri să înţeleagă faptul că tot ceea ce facem acum este îndreptat spre asigurarea acestei stabilităţi, a unui echilibru, într-o situaţie de crize care se multiplică şi devin tot mai complexe.
Vă asigur că din perspectiva mea şi a echipei de conducere nu avem probleme la nivelul coaliţiei. Acum, când noi discutăm, este foarte importantă stabilitatea coaliţiei”, a adăugat el.
PNL are datoria de a întreprinde reforme curajoase
Tot în cadrul ședinței oficiale a Consiliului Național al PNL, Nicolae Ciucă a spus ferm că partidul liberal este un partid ambițios, având datoria de a reduce decalajul dintre România și alte state europene, prin reforme curajoase.
„PNL e un partid ambițios și are datoria de a întreprinde reforme curajoase pentru a reduce decalajul dintre România și țări din estul Europei.
În acest moment plin de provocări, PNL reprezintă un factor de stabilitate în această situație caracterizată de crize conjugate. Garantăm stabilitatea coaliţiei şi nu renunţăm la niciunul din principiile liberale”, a precizat Nicolae Ciucă.
Referitor la PNL, amintim faptul că vineri după-amiaza, 27 mai, partidul și-a ales un nou secretar general, un nou prim-vicepreședinte și un nou vicepreședinte.
Cine sunt noii lideri din conducerea Partidului Național Liberal?
Astăzi, 27 mai, Lucian Bode a devenit noul secretar general al Partidului Național Liberal (PNL), obținând 606 voturi PRO și 40 voturi CONTRA.
Dan Motreanu a devenit noul prim-vicepreședinte în domeniul strategiilor politice, având 736 voturi PRO și 5 voturi CONTRA, iar Virgil Guran este noul vicepreședinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale (459 voturi PRO).
În prezent, PNL are patru prim-vicepreședinți: Dan Motreanu, Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu și Gheorghe Flutur.