43 de miliarde euro, în mâna stângă, reprezentând cifra anuală de afaceri pe piaţa de artă mondială; 11,8 milioane euro, pe mâna dreaptă, reprezentând piaţa de artă din România în 2010-2011, an record. 
Echilibrul este greu de făcut, orice criterii de ponderare am aplica. Vânzările din Bucureşti reprezintă doar 0,027% din piaţa globală, iar înainte de 2000 rezultatele au fost cu mult mai slabe. „Arta este considerabil subestimată în România“, subliniază Eugen Voicu, preşedintele Certinvest, una dintre puţinele instituţii financiare implicate în domeniu.
Piaţa lui Grigorescu
Campionul licitaţiilor, Nicolae Grigorescu, este reprezentativ pentru scurta istorie a investiţiei în artă în România. În 1995, preţul mediu pentru tablourile lui era de 16.000 de euro, pentru ca în 2010 să ajungă la 118.437 euro, cu o creştere certă şi în 2011, după ce a doborât deja mai multe recorduri de autor şi absolute.
Randamentul anual al „investiţiei în Grigoreşti“ prezintă şi el variaţii extreme, între -61,13% (1997) şi 244,5% (în anul 2000). Indicatorul se calculează prin comparaţia anuală a preţului mediu pe lucrare, în funcţie de tehnica folosită, în cazul de faţă fiind vorba de uleiuri pe lemn şi pe pânză. 
Fluctuaţiile sunt extreme în anii ’90, când se tranzacţionau puţine lucrări, de valori inegale, iar cei care le cumpărau erau îndeobşte colecţionari sentimentali. După 2000, pe piaţa de artă au început să apară investitorii, atraşi de potenţialul oferit de subevaluarea cronică a operelor de patrimoniu. 
O nouă accelerare a pieţei a fost înregistrată după 2008, atunci când licitaţiile au devenit transparente. Pentru Grigorescu a însemnat un nou salt, pre­ţul mediu trecând pentru prima dată de suta de mii de euro, iar randamentul anual fiind din nou cu trei cifre.
Cadrul pieţei de artă
În 2005, topul multianual al tranzacţiilor includea opt opere de Grigorescu între primele zece. În 2011 sunt doar şapte, cu totul alte titluri. Între timp, numărul lucrărilor sale în top a fost şi de doar două-trei. Pe termen mediu, Nicolae Grigorescu va rămâne atractiv pentru investiţia în artă, reflectând criteriile de prudenţialitate ale pieţei. Acestea sunt cel mai clar definite în strategia Fondului Arta Românească de la Certinvest: 65% patrimoniu, 10% opere de secol 18-19, 15% artă românescă de circulaţie internaţională şi 10% artă contemporană.

Potențial de 400%
Pavel Şuşară, preşedintele Asociaţiei Experţilor şi Evaluatorilor de Artă: „Grigorescu este un pictor identitar pentru România. Multe din lucrările lui majore sunt captive în muzee şi colecţii private, de unde vor fi eliberate foarte greu, poate peste 50 de ani. Pe piaţă va fi permanent nevoie de acestea şi nimeni nu va fi surprins când se va ajunge la 1,2-2 milioane de euro pentru un tablou al său“.

«Carul cu boi», locomotiva pieţei de artă
Nicolae Grigorescu a semnat un număr mare de lucrări din seria „Car cu boi“ (circa 300), aceste opere devenind în timp imaginea iconică a picturii vechi româneşti. În străinătate, ele sunt cele mai tranzacţionate lucrări de Grigorescu. În aceste zile, o asemenea lucrare este trecută pe lista unei licitaţii de secol 19 de la Bonhams Londra, iar un alt „Car cu boi“ va fi licitat în curând şi la Bonhams New York. În România, „Care cu boi“ s-au vândut cu preţuri de 155.000 euro (ulei pe pânză, 2010), 40.000 de euro (ulei pe lemn, în 2009), 38.000 de euro în 2005 şi 37.500 euro în 2007.