Nicolae Guță și-a deschis cazino. Cum atrage manelistul clienții

Nicolae Guță

Sursa: Facebook

Cunoscutul cântăreţ de manele Nicolae Guță vrea să aibă şi o altă sursă sigură de venit, astfel că a decis să intre în afaceri. El şi-a ales un domeniu profitabil, care are succes la români!

Celebrul manelist Nicolae Guță a început să facă investiţii cu banii câştigaţi până în prezent din spectacole.

Domeniul ales: cel al jocurilor de noroc! Mai exact, Nicolae Guţă şi-a deschis un cazino în Petroşani şi speră acum să câştige bani serioşi de pe urma sa.

Cum şi-a ales Guță numele cazinoului său?

A fost nevoie de doi ani de zile ca visul lui Nicolae Guţă să devină realitate. Familia cântăreţului nu este străină de afaceri, aşa că el speră ca acum totul să meargă ca pe roate, iar succesul să fie şi de partea sa.

Noua sală de jocuri deschisă de Guţă la Petroşani poartă numele “King Games”. Numele a fost inspirat de porecla pe care i-au dat-o fanii cântăreţului, cea de “Rege al manelelor”.

Cei care intră în noul cazino King Games au parte de un tratament cu adevărat regesc: animatoarele sexy, băutura gratis şi premiile consistente sunt principalele atracţii ale sălii de jocuri a lui Nicolae Guță, relatează Cancan.ro.

Nicolae Guță n-a avut succes prea mare în afaceri până acum

Având în vedere că măsurile luate de autorităţi împotriva pandemiei au fost relaxate în ultima perioadă, manelistul a decis că acesta este momentul potrivit pentru marea inaugurare. Totul a mers ca la carte, primii clienţi dornici să-şi încerce norocul fiind întâmpinaţi cu zeci de baloane la intrare şi multe premii atrăgătoare.

Nicolae Guţă a mai fost implicat în afaceri şi în trecut, însă fără prea mult succes. El a avut, la un moment dat, un local cu muzică live, însă această afacere nu a mers prea bine, astfel că, în cele din urmă, manelistul s-a văzut nevoit să închidă respectivul local.

În schimb, băieţii lui Nicolae Guţă par a avea un fler mult mai bun pentru afaceri decât tatăl lor. Nicu, spre exemplu, are o sală de păcănele deschisă în Gherla, în timp ce băieţii mai mari ai lui Guță fac bani frumoşi din importul de maşini din Germania. Ei deţin un parc auto de maşini la mâna a doua, aduse din Germania, pe care le vând apoi clienţilor interesaţi din România.

Sursa foto: Facebook