De la o emisiune de cultura nu te poti astepta la o audienta prea mare, in stare, de pilda, sa concureze un meci de fotbal transmis la aceeasi ora pe un alt canal. Totusi, „Profesiunea mea, cultura” ajunsese, potrivit spuselor realizatorului emisiunii, Nicolae Manolescu, la o cota de audienta fabuloasa, de 9%, in vara anului 1997. Era un talk-show de o ora si jumatate, in care erau invitate personalitati culturale, oameni cunoscuti in bransa lor, ce discutau pe teme destul de specializate.
In prezent, programul dureaza doar 55 de minute, este prezentat sambata la pranz si contine, alaturi de discutii cu invitatii, o agenda culturala, un top al celor mai bune carti, al expozitiilor de arta plastica sau al spectacolelor ce au avut loc in saptamana respectiva, precum si o scurta revista a revistelor culturale din toata tara. Emisiunea se inregistreaza vinerea si, de obicei, la montaj nu se inlatura prea mult din materialul brut, preferandu-se pastrarea spontaneitatii dialogului. Din toamna aceasta a mai fost adaugata si o rubrica intitulata „Portret” in care o personalitate binecunoscuta a lumii culturale se prezinta pe sine asa cum doreste sa o faca.
Dintre cele patru talk-show-uri aparute in 1997 la Pro TV – „Audienta nationala”, „Intalnire cu presa”, „Pro si contra” si „Profesiunea mea, cultura” -, cea a lui Nicolae Manolescu este singura mentinuta in noua grila de programe.
Trebuie spus ca audienta nu este singurul criteriu dupa care se judeca o emisiune culturala. Rolul acesteia in grila este si acela de a oferi prestigiu respectivei televiziuni. De aceea, este normal ca o astfel de productie sa nu rivalizeze cu un talk-show politic, in care primul-ministru este tras de urechi ca a mai dat o ordonanta guvernamentala prin care a scumpit benzina. Dar prestigiul pe care-l aduce o emisiune culturala se poate traduce, pana la urma, intr-o credibilitate crescuta a postului care, la randul ei, sa aduca o crestere a audientei la nivel general.
O emisiune
cu public eterogen
Una dintre mizele aruncate in joc de Nicolae Manolescu, atunci cand a raspuns propunerii lui Adrian Sarbu de a face „Profesiunea mea, cultura”, a fost aceea de a creste cantitatea de informatie culturala. „Acest lucru este castigat, sustine criticul literar. Dincolo de intuitiile si inspiratia mea, informatia culturala a crescut mult. Sunt destui oameni care urmaresc emisiunea, partial, nu de la un capat la altul, nu saptamanal, si care ma intreaba, cand ma intalnesc, ce o sa fac data viitoare. Chiar si soferul de taxi sau vanzatoarea de la magazin. Asta nu inseamna ca ei ajung sa cumpere cartea sau se duc la teatru, dar afla ceva dintr-un domeniu care n-are nici un fel de trecere la marele public, spre deosebire de alte domenii, care, de fapt, nici n-ar avea nevoie de atatea emisiuni, pentru ca, oricum, toata lumea e imediat la curent cu ce se intampla acolo.”
Temele abordate sunt destul de variate si de specializate. Dar, in tot acest timp cat a rezistat emisiunea pe micul ecran, despre carti de literatura romana contemporana nu a fost realizata decat o singura editie, cea dedicata scriitorului Mircea Cartarescu. De ce ? „Pentru ca, probabil, n-am gasit in ultimii doi ani si jumatate carti romanesti – traduceri au fost destule – care sa merite. In plus, sa nu uitam ca ne adresam unor segmente de public diverse, unor oameni care nu sunt interesati in primul rand de literatura. Trebuie sa ma deschid spre interesul prezumat al unui public amestecat”, se justifica Nicolae Manolescu. Au fost insa emisiuni dedicate cartilor de istorie, de politologie, dictionarelor, manualelor scolare si emisiuni privind situatia generala a literaturii de astazi.
La inceput, „Profesiunea mea, cultura” se realiza in micul studio din care se transmit acum Stirile Pro TV. Acum, s-a mutat intr-o sala de la Teatrul Giulesti, in care incape si publicul. „Orice emisiune de televiziune este un spectacol. Esti intr-un decor, pe o scena de fapt, si, vrand-nevrand, interpretezi un rol sau mai multe. Publicul prezent da bine, incalzeste atmosfera. De altfel, si Bernard Pivot in a sa „Bouillon de culture”, emisiune care mi-a folosit intr-o buna masura ca model, are public. Nu pot sa fac o emisiune interactiva, in primul rand pentru ca n-am timp. Am capatat o anume experienta si pot sa spun ca, in Romania, in momentul de fata, oamenii care intra pe telefoane in direct nu stiu sa intrebe. „In opinia lui Nicolae Manolescu, telespectatorii nu vin cu intrebari, ei au raspunsuri, vor sa spuna ce cred ei ca se intampla. Asta inseamna o pierdere de timp pentru realizator.
Manolescu este mult mai interesat de ce spune invitatul sau, o personalitate in bransa lui, decat de parerea unui om din public, care in alt context s-ar putea dovedi demna de luat in seama. „Daca din cele 25 de minute de discutii pierd un sfert de ora cu asemenea lucruri, cele 10 minute ramase nu mai sunt semnificative pentru o discutie serioasa”, motiveaza Nicolae Manolescu.
Manolescu nu urmareste succesul de piata
Problema sponsorilor nu s-a pus, tocmai pentru ca emisiunea sa nu fie obligata sa depinda in primul rand de audienta. „Exista in fiecare emisiune un calup publicitar, dar e vorba de publicitatea postului, explica profesorul N. Manolescu. Am plecat de la ideea ca este un sacrificiu pe care-l face Pro TV. N-am vrut sa fac un astfel de contract: voi imi dati mijloacele si oamenii, iar eu aduc invitatii si banii. As fi fost conditionat sa aduc anumiti oameni, sa ma ocup de anumite subiecte. Eu nu urmaresc in mod direct succesul de piata. Si apoi, cine sa dea bani pentru o revista a revistelor culturale, sa zicem…?”
De curand, la Editura Fundatiei Culturale Romane a aparut lucrarea „Poeti romantici” scrisa de Nicolae Manolescu, inainte de 1989 si care reprezinta „cam 70% din materialul viitorului volum doi al „Istoriei critice a literaturii romane”. Poate ca, in afara de televiziune si politica, criticul literar isi va lua rastimpul necesar sa se aseze la masa de scris si sa se ocupe de aceasta intreprindere care l-a consacrat.     

Nicolae Manolescu,
critic literar

„La o televiziune nu poate sa existe doar divertisment, sport si politica. Sunt telespectatori care vor sa asculte si muzica clasica, nu numai BUG Mafia, vor sa stie ce se intampla in literatura, plastica, teatru, si nu neaparat daca Banca Mondiala ne acorda sau
nu transa de imprumut.”