Nicolae Moldovan este primarul orașului Beclean. Edilul a fost inclus în Topul Capital 100 de Manageri, nominalizat la categoria „Administrație Publică”. În anul 2023, au fost aprobate proiecte în valoare de 60 de milioane de euro. Mai mult, suma aceasta reprezintă bugetul primăriei pe o perioadă de 10 ani.
Care este cel mai important proiect implementat în 2023 de către departamentul pe care îl coordonați?
Varianta de ocolire a orașului Beclean! Spun asta cu toată responsabilitatea administrativă de care sunt capabil.
A fost un proiect mult așteptat atât de către administrația locală pe care o conduc, dar mai ales de către întreaga comunitate a orașului Beclean, având efecte benefice pe termen lung, datorită faptului că ajută la decongestionarea traficului și totodată îmbunătățește calitatea aerului pe care îl respirăm cu toții.
Care este cel mai mare proiect din cariera dumneavoastră implementat în cadrul instituției în care activați în prezent?
Cel mai mare proiect implementat până acum în orașul Beclean este proiectul turistic Băile Figa. Am reușit să transformăm un câmp gol într-o stațiune turistică în adevăratul sens al cuvântului. Azi are peste 200.000 de turiști anual și vizitatori din toate păturile sociale și toate zonele geografice, chiar și din străinătate. A fost un proiect reușit cu ajutorul fondurilor Phare. A fost îmbunătățit an de an cu resurse locale, dar și din fonduri europene.
Dezvoltarea lui nu ar fi fost posibilă fără încrederea oamenilor și a investitorilor privați care au oferit locuri de cazare pentru toți turiștii prin infrastructura pe care au realizat-o pe terenuri concesionate de la Primăria Beclean. Este un parteneriat pe care ne bazăm în continuare, motiv pentru care stațiunea continuă să se dezvolte an de an.
Care sunt proiectele prevăzute pentru anul 2024?
Anul 2024 vine cu noi provocări, proiecte îndrăznețe ar spune mulți, dar necesare, spun eu, pentru orașul Beclean și pentru toți locuitorii. Enumăr aici câteva dintre acestea: Grădina Urbană Transilvania, Parcul Industrial Inteligent, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Beclean, Regenerare Urbană, Piața Agroalimentară, Spitalul nou, Școala Gimnazială „Grigore Silași”.
Care sunt cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat în ultimul an?
Cea mai mare provocare a fost să reușim să închidem toate proiectele europene din exercițiul 2014-2020, la termenele prevăzute și să asigurăm finanțarea necesară pentru acestea.
Ce provocări ați avut în relația cu administrația locală sau centrală?
Provocarea pe care am avut-o a fost să coordonăm toți factorii implicați și să obținem eficiență maximă prin perfecționarea echipei de implementare a proiectelor.
Ce sfat i-ați da unui tânăr care este la început de drum într-o carieră similară cu a dumneavoastră?
Este o întrebare bună. Să conceapă împreună cu cei reprezentativi, prin consultări succesive, un proiect multianual ambițios care să fie obiectivul numărul 1 de atins. Să aibă încredere, să muncească pentru obiectivul ales și să îndrăznească să creadă că va reuși!
Care credeți că vor fi cele mai importante schimbări în domeniul în care activați în următorii 10 ani?
Eu cred că va avea loc o digitalizare a tuturor serviciilor și dotarea acestora cu tehnologie de ultimă generație, inclusiv cu inteligență artificială.
Bani. Ce vă spune acest cuvânt?
Este doar o unitate de referință ca valoare. Necesitate și responsabilitate.
Ce părere aveți despre micromanagement? Care sunt avantajele și dezavantajele lui?
Micromanagementul este necesar în unele situații pentru a asigura o execuție eficientă a proiectelor. Avantajele cele mai mari sunt faptul că se pot corecta rapid eventuale probleme și se poate asigura menținerea calității serviciilor astfel încât lucrurile să fie făcute corect.
Trebuie să existe un echilibru astfel încât să nu fie afectată motivația și implicarea colegilor.