Nicolae Negumereanu, în vârstă de 26 de ani, a obținut duminică dimineață prima sa victorie în UFC, cea mai importantă divizie din MMA.
Sportivul din Brașov, victorie în Vegas
Sportivul din Brașov s-a impus în gala UFC Vegas 29, din SUA, în fața americanului Aleksa Camur, prin decizie împărțită (2-1), într-o luptă la categoria semigrea.
Întâlnirea din Las Vegas, a doua a lui Nicolae Negumereanu în UFC, după înfrângerea din 2019 cu Safarov, a fost una echilibrată, ambii luptători aruncând lovituri dure către adversar. La final, cei doi sportivi au ieșit șifonați din luptă, fiind vizibil afectați de loviturile încasate, scrie gsp.ro.
VIDEO Nicolae Negumereanu, prima victorie în UFC
A câștigat două din cele trei runde
La finalul celor trei runde, arbitrii l-au desemnat câștigător pe Negumereanu, punctând 29-28, 28-29, 29-28. Astfel, el a devenit primul român care se câștigă un meci în cea mai importantă divizie din MMA.
Aceasta a fost a 10-a victorie pe care românul o obține în MMA. Negumereanu are două lupte în UFC și alte noua în divizia Real Xtreme Fighting.
„Lupta a fost puțin dificilă, mă așteptam să fie puțin mai ușoară. Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că am câștigat această luptă. Voiam să câștig mai repede meciul, dar ținând că acum trei luni m-am operat la menisc, iar în timpul recuperării am făcut doar antrenamente de forță, sunt mulțumit de luptă. De când am terminat lupta, eram sigur că voi câștiga”, a declarat Nicolae Negumereanu, care la conferința de presă a vorbit în limba română.