Nicolae Popa, condamnat în lipsă la 15 ani de detenţie pentru infracţiuni economice şi reţinut la Jakarta în 2 decembrie 2009, va fi extrădat în România în luna decembrie, afirmă purtătorul de cuvânt al Poliţiei indoneziene, Iskandar Hasan, citat de ediţia online a ziarului Jakarta Globe.
"În cadrul unei discuţii între şeful Poliţiei indoneziene, generalul Timur Pradopo, şi ambasadorul român Gheorghe Vîlcu, desfăşurată joi la sediul Poliţiei Naţionale, am acceptat să îl extrădăm pe Nicolae Popa", precizează Iskandar Hasan.
Dat fiind că Indonezia nu are un acord de extrădare cu România, trebuie să aşteptăm până ce o instanţă indoneziană se va pronunţa definitiv în legătură cu această decizie, precizează purtătorul de cuvânt al Poliţiei indoneziene.
"Primul proces a avut loc luni, la o instanţă districtuală din Jakarta. Al doilea proces va avea loc pe 29 noiembrie, dat fiind că instanţa a avut nevoie de un translator. Vom oferi translatorul de care este nevoie", precizează Iskandar.
Poliţia indoneziană a primit aprobarea din partea preşedintelui indonezian şi a Ministerului indonezian al Justiţiei şi Drepturilor Omului în vederea extrădării lui Nicolae Popa.
În prezent, Nicolae Popa este internat în Spitalul Poliţiei indoneziene, din estul Jakartei, având gastrită acută. Oficialul indonezian a explicat că Nicolae Popa nu a comis nicio infracţiune în Indonezia, vizitând ţara în calitatea de turist în momentul arestării, în decembrie 2009, în baza unui mandat Interpol emis la cererea autorităţilor române.
În septembrie, preşedintele Indoneziei, Susilo Bambang Yudhoyono, a aprobat cererea autorităţilor române de extrădare a lui Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de detenţie pentru infracţiuni economice şi reţinut la Jakarta în 2 decembrie 2009. Între România şi Indonezia nu există un acord de extrădare, însă conform articolului 39 din legislaţia indoneziană în domeniu, în cazul în care preşedintele acceptă o cerere de extrădare, procedura care va fi urmată va fi similară celei în care un astfel de acord ar exista.
Aceeaşi lege prevede că persoana pentru care a fost cerută extrădarea va fi predată autorităţilor solicitante la data şi locul stabilite de Ministerul Justiţiei din Republica Indonezia. Dacă preluarea nu se face la termenul stabilit, persoana respectivă poate fi eliberată după 15 zile, dar nu mai târziu de 30 de zile.
SURSA: Mediafax