Grupul PIC, controlat de fraţii Ilie (foto) şi Cornel Penescu, a intrat în insolvenţă la sfârşitul anului 2009, iar în prezent reţeaua trece printr-un proces de valorificare a activelor, supravegheat de PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services, administratorul judiciar al societăţii PIC.
Nicolae Sarcină a reuşit să îşi construiască în ultimii ani o reţea de peste 160 de supermarketuri şi minimarketuri la nivel naţional. Omul de afaceri de 42 de ani are o avere estimată la 30-32 mil. euro şi ocupă locul 207 în TOP 300 Capital din 2010. Afacerile lui Sarcină nu se opresc în România, el mai deţine în Germania o companie axată pe producţia de profile metalice. Anul trecut holdingul Succes NicCom a înregistrat o cifră de afaceri de 44,4 mil. euro, nivel asemănător celui din 2008.
„Prin acest prim contract de închiriere, PwC a făcut un pas decisiv în aplicarea strategiei de reorganizare a fostei reţele PIC S.A., strategie care va fi comunicată public în toamnă, conform procedurii de insolvenţă, şi care va prezenta în detaliu modalitatea de valorificare a activelor grupului PIC în interesul creditorilor şi al angajaţilor” a declarat Marius Zidaru, directorul departamentului de servicii pentru restructurarea afacerii din cadrul PwC România.
Contractul de închiriere vizează un singur hypermarket din fosta reţea PIC, pentru magazinele din Craiova, Călăraşi, Brăila şi Oradea luându-se în calcul în prezent mai multe opţiuni.
PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services SPRL a fost desemnată administratorul judiciar al PIC în martie 2010, după ce societatea intrase în procedură de insolvenţă la finele anului 2009.
„Este vorba de un dosar complex în care echipa PwC România a depus un efort consistent pentru a clarifica situaţia activelor societăţii şi a elabora tabelul de creditori care se puteau înscrie la masa credală. Suntem însă încrezători că strategia de reorganizare pe care o vom prezenta creditorilor va întruni consensul acestora şi vom putea valorifica activele societăţii într-un orizont rezonabil de timp pentru a optimiza recuperarea pentru toate părţile implicate”, a concluzionat Marius Zidaru.