Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că în perioada următoare vor fi desfiinţate direcţiile de sănătate publică judeţene (DSP) şi casele judeţene de asigurări de sănătate (CJAS), fără nicio dezbatere publică prealabilă.
Potrivit lui Nicolăescu, direcţiile de sănătate publice judeţene consumă 10% din fondul de administrare al Ministerului Sănătăţii,iar iar CJAS consuma 3% din FNAS.
Economiile ce vor fi făcute prin desfiinţarea lor vor fi dirijate către programele naţionale de sănătate. De asemenea, economiile realizate prin desfiinţarea caselor judeţene de asigurări vor merge către aceste programe.
Toate aceste case judeţene sunt subordonate Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, iar banii se varsă în Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS), care în 2012 a fost de 17,7 miliarde de lei.
Este vorba de 40 de case regionale, care vor fi regrupate, împreună cu DSP-urile, în 8 instituţii regionale. Această schimbare va însemna şi concedieri la nivelul aparatului administrativ, dar MS nu a precizat încă numărul oamenilor care vor fi concediaţi.