După cinci ani de investigaţie şi două zile de audieri la poliţie, un judecător francez a decis că există suficiente dovezi pentru a-l pune sub acuzare pe Sarkozy, în vârstă de 63 de ani.
Preşedinte al Franţei în perioada 2007-2012, Nicolas Sarkozy este acuzat de corupţie pasivă, finanţare ilegală a campaniei electorale şi ascunderea unor fonduri publice din Libia, din partea fostului dictator Muammar Gaddafi, ucis în octombrie 2011.
După audierile de la poliţie, Nicolas Sarkozy s-a întors acasă, dar a fost plasat sub supraveghere printr-un ordin al instanţei. Sarkozy a fost reţinut marţi la un sediu al poliţiei judiciare din Nanterre, o suburbie a Parisului, iar miercuri a fost interogat din nou.
Fostul preşedinte francez a respins toate acuzaţiile şi susţine că mai mulţi libieni încearcă să se răzbune pentru decizia sa de a trimite avioane de luptă franceze în Libia în timpul revoltei care s-a încheiat cu răsturnarea de la putere a lui Gaddafi în 2011.
Nicolas Sarkozy are la dispoziţie şase luni pentru a contesta acuzaţiile, apoi judecătorii vor trebui să ia o nouă decizie privind iniţierea procesului.
În 2012, site-ul de ştiri francez Mediapart a publicat un document semnat de un fost demnitar libian care afirmă că regimul lui Muammar Gaddafi a acceptat în 2006 să finanţeze cu aproximativ 50 de milioane de euro campania prezidenţială a lui Nicolas Sarkozy.
În noiembrie 2016, Ziad Takieddine, un om de afaceri franco-libian, a declarat că a intermediat transferul a cinci milioane de euro din Libia către Nicolas Sarkozy şi Claude Gueant, fostul şef de cabinet şi director de campanie al preşedintelui francez.