După încheierea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, Nicolas Sarkozy a fost ales preşedinte al Franţei cu 53,06% din voturi, în timp ce contracandidata Partidului Socialist, Ségolène Royal, a întrunit 46,94% din sufragii, 85% dintre francezi prezentându-se la urne. În vârstă de 52 de ani, Nicolas Sarkozy va prelua oficial funcţia supremă în stat de la predecesorul său, Jacques Chirac, pe data de 16 mai.
Născut pe 28 ianuarie 1955 la Paris, noul şef al statului francez este fiul unui imigrant maghiar şi al unei mame franţuzoaice, cu rădăcini israeliene. Nicolas Sarkozy a studiat Dreptul la Université Paris X Nanterre, frecventând şi prestigiosul institut d’Etudes Politiques de Paris. A fost, de asemenea, primar al districtului Neuilly-sur-Seine, ministru de interne (în două mandate) şi, o scurtă perioadă, ministru de Finanţe. Sarkozy a câştigat alegerile cu un program de dreapta, printre promisiunile sale numărându-se micşorarea impozitelor şi reducerea ratei şomajului de la aproape 9% până la mai puţin de cinci procente, până în 2012.