'Impactul pozitiv asupra investiţiilor şi mediului de afaceri al noului Cod fiscal este datorat simplificării accesului la informaţii, dar şi reducerii generale a fiscalităţii, cu efect în stimularea investiţiilor. Vor exista şi creşteri ale unor contribuţii şi taxe. Un exemplu îl constituie noul sistem de calcul al taxelor locale pe clădiri, în funcţie de destinaţie – rezidenţiale, nerezidenţiale sau mixte – în locul actualului sistem care stabileşte cotele de impozit în funcţie de proprietar: persoană fizică sau juridică. Cotele de impozit pentru clădirile rezidenţiale vor fi cuprinse între 0,08 la sută şi 0,2 la sută, faţă de cota actuală de 0,1 la sută, iar pentru cele nerezidenţiale între 0,2 la sută şi 1,3 la sută. În plus, sunt introduse contribuţiile de asigurări obligatorii pentru toate veniturile persoanelor care desfăşoară activităţi independente sau au drepturi de autor, chiar dacă obţin şi salarii', a spus Ovidiu Nicolescu.
Potrivit acestuia, autorităţile trebuie să se ocupe în perioada următoare pe îmbunătăţirea Noului Cod fiscal, acţionând prioritar în direcţia reducerii contribuţiilor şi taxelor menţionate.
'Suntem mulţumiţi de faptul că majoritatea propunerilor pe care le-am formulat au fost valorificate şi incluse în Noul Cod fiscal. Este vorba în principal de reducerea cotei standard de TVA de la 24 la sută la 19 la sută, menţinerea TVA de 9 la sută la anumite servicii şi produse, menţinerea la 3 la sută a impozitului pentru microîntreprinderi şi reducerea impozitului pe dividende de la 16 la sută la 5 la sută. Autorităţile trebuie să se ocupe, însă, în perioada următoare de îmbunătăţirea Noului Cod fiscal, acţionând prioritar în direcţia reducerii contribuţiilor şi taxelor menţionate', a mai spus preşedintele CNIPMMR.
SURSA: Agerpres