“Borza a făcut foarte multe lucruri bune pentru Hidroelectrica. Trebuie să găsim o soluţie legală pentru ce va urma de acum încolo pe partea financiară. Mi-aş dori să continue, dar în acelaşi timp nimeni nu e de neînlocuit, începând cu mine şi terminând cu domnul Borza. Eu îmi doresc să continuăm”, a spus ministrul, la o conferinţă pe teme energetice unde a fost prezent şi Remus Borza, potrivit Agerpres.

„Următorul administrator judiciar va trebui să vină cu bani de acasă', a răspuns Borza râzând.

Remus Borza a declarat, ieri, că va demisiona din această funcţie dacă Adunarea Creditorilor nu îi va aproba, peste o săptămână, onorariul cerut de 3,2 milioane de euro plus TVA.

“Dacă nu mi se aprobă onorariul nici săptămâna viitoare, îmi voi depune mandatul. Trebuie să apăr această profesie. Nu pot face muncă patriotică”, a spus Borza.

Potrivit acestuia, legislaţia din domeniul insolvenţei prevede onorarii între 3% şi 10% din sumele distribuite creditorilor, iar el, în primul mandat de administrator judiciar al Hidroelectrica, a încasat doar 0,22%.       

„Aceasta spre deosebire de administratorul judiciar de la RAAN, care încasează 4%, şi de cel de la Oltchim, care are 5%”, a completat Borza.

El a mai spus că acest mandat al său va fi mai lung decât primul, care a durat un an, şi mult mai complicat.

„Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă abia în mai-iunie anul viitor, în principal din cauza litigiilor pe care le avem cu băieţii deştepţi din energie cărora le-am reziliat contractele”, a explicat Borza.

Adunarea Creditorilor Hidroelectrica a decis, în şedinţa de miercuri, amânarea cu o săptămână a votului privind stabilirea unui onorariu de performanţă de 3,2 milioane de euro plus TVA pentru întreaga procedură de insolvenţă a companiei, solicitat de Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat, Gabriel Dumitraşcu, administratorul special al companiei.