Nicoleta Luciu a revenit în televiziune. Este incredibil cum arată acum, la 42 de ani

Sursă: Facebook, Nicoleta Luciu

Nicoleta Luciu revine în lumina reflectoarelor. Silueta ei de invidiat o ajută din plin, iar vedeta a dezvăluit recent care sunt secretele frumuseții care o mențin în formă.

Nicoleta Luciu a revenit în forță în lumina reflectoarelor, după o vreme bună petrecută la Miercurea Ciuc, acolo unde s-a dedicat întru totul familiei sale.

Pe lângă filmările pe care le-a avut la mai multe show-uri de la Antena 1, fostul iepuraș Playboy a urcat și pe podiumul de modă, acolo unde va continua să fie prezentă și în viitor, chiar dacă a ajuns la 42 de ani.

Nicoleta Luciu a activat mai bine de 20 de ani în modelling

După o pauză de aproape opt ani din showbiz-ul autohton, vedeta a revenit în forță în lumina reflectoarelor. Deși are 42 de ani, anii adunați nu i-au furat frumusețea. Astfel că, Nicoleta Luciu și-a dorit cu ardoare să revină în mediul unde a cunoscut celebritatea.

Sigur că ofertele au început să curgă imediat, ea luând parte deja la filmările mai multor emisiuni de la Antena 1. De asemenea, bruneta s-a întors și la prima sa dragoste, modellingul, domeniu în care a activat mai bine de 20 de ani.

Recent, Nicoleta Luciu a prezentat pentru un onorariu frumușel la Palatul Mogoșoaia pentru Liza Panait, designerul alături de care a avut o colaborare îndelungată. Creatorul de modă postează adesea fotografii cu modelele sale pe rețelele sociale, acolo unde poate fi văzută și superba brunetă.

„De ce am continuat colaborarea cu ea și după 15 ani? Nicoleta a prezentat mereu foarte bine, e un om de mare caracter, serioasă, își face treaba foarte bine. Acum alege ținute mai serioase din colecția mea pentru garderoba personală, a ales o jachetă mai sobră, spre clasic, îi venea foarte bine”, a dezvăluit designerul Liza Panait pentru Playtech.

Care este secretul frumuseții sale

Nicoleta Luciu arată foarte bine la 42 de ani și a recunoscut că este extrem de atentă la alimentația și stilul ei de viață, De asemenea, a admis și faptul că apelează la ajutorul medicului estetician, pentru tratamente, în special de stimulare a colagenului:

„Îmi fac injecții cu aminoacizi, plus un aparat cu 25 de ace, care intră toate în piele și stimulează colagenul. După cinci ședințe, întinerești între cinci și zece ani. Trebuie să fac cinci ședințe, fiecare de o oră, o dată pe lună. Iar o singură ședință e 250 de euro.

În general, am și mare grijă ce mănânc. Eu am avut probleme cu îngrășatul. Când am citit că lactatele și carnea te îmbătrânesc, am zis stop! Și nu mai mănânc de vreo patru ani. Carne mai gust când mai fac perișoare sau când gătesc”, a declarat vedeta într-un interviu.