Nicu Covaci, liderul formației Phoenix, operat de urgență pe creier
Nicu Covaci, legendara figură a muzicii românești și liderul formației Phoenix, a fost supus unei intervenții chirurgicale urgente pe creier, vineri, la Spitalul Județean din Timișoara.
Problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au fost semnalate acum aproximativ două săptămâni, când acesta a început să resimtă amorțeală în zona feței și i-a fost afectată vederea. După efectuarea unui RMN, rezultatele au indicat o problemă gravă.
Specialiștii de la Secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean Timișoara, sub conducerea medicului Horia Pleș, au stabilit diagnosticul de „proces expansiv intracranian”. Prin intervenția chirurgicală care a durat aproximativ 6 ore, a fost îndepărtată o tumoare de pe creier, iar mostrele au fost trimise la laborator pentru analize suplimentare, care vor determina natura acesteia.
Operația a fost un succes, iar medicii raportează o evoluție bună a stării de sănătate a lui Nicu Covaci. În prezent, acesta se află internat la secția ATI a Spitalului Județean, fiind încă intubat. Cu toate acestea, medicii sunt optimiști în privința posibilității de a-l detuba în următoarele ore.
Liderul trupei Phoenix spunea în urmă cu o lună că se simte ca și când ar fi beat tot timpul, deși nu consumă alcool. Medici nu reușeau atunci să-i pună un diagnostic clar.
„Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că nu pot spune. Sunt beat de cinci săptămâni, sunt beat tot timpul. Mă concentrez cu greu să îmi fac treaba, mă lupt. Nu sunt beat de la alcool, să fie clar, mă simt ca beat. Nu știu ce am, presupun că s-a întâmplat ceva la creier”, spunea Nicu Covaci.
Primul solist al trupei Phoenix, Moni Bordeianu, a murit în februarie
În februarie, Moni Bordeianu, unul din fondatorii și primul solist al trupei Phoenix, s-a stins din viață. Acesta a murit marți, 6 februarie. Avea 75 de ani.
Pe numele său real Florin Bordeianu, artistul s-a născut pe data de 26 februarie 1948, la Beșenova Nouă, județul Timiș.
Atunci, Nicu Covaci, liderul trupei, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, alături de versurile celebrei melodii „Nebunul cu ochii închiși”.
Florin Bordeianu și Nicolae Covaci sunt compozitorii tuturor pieselor originale din primii ani ai Phoenixului, cunoscuți și sub denumirea de „perioada beat”. De asemenea, Moni a scris texte pentru câteva cântece. Prima compoziție a tandemului Covaci/Bordeianu a fost „Știu că mă iubești (și tu)”, înregistrată în 1964 în studiourile Radio România.
Primele două materiale discografice ale trupei Phoenix, discurile EP „Vremuri” din 1968 și „Totuși sînt ca voi (sau Floarea stîncilor)”, apărute în anul următor, au fost înregistrate cu Moni Bordeianu la voce și conțin șase compoziții semnate de același tandem Covaci/Bordeianu.