Nicu Covaci N-A murit! Liderul Phoenix este în stare stabilă
Nicu Covaci este în viață, în ciuda informațiilor apărute în presa românească și pe Facebook.
„Buna dimineata! Va rugam, acum o vreme, sa considerati informatiile oficiale, postate cu mare grija pe aceasta pagina! Adresam si acum aceeasi rugaminte! Nicu Covaci este intr-o stare stabila, asa cum o stim de o vreme incoace.
Sunt oameni care il iubesc si respecta si nu merita sa traverseze stari si emotii generate de cativa in nevoie de atentie. Asadar, readresam invitatia de a lua informatiile corecte de pe aceasta pagina! Multumim! Phoenix”, este mesajul postat, vineri dimineața, pe pagina oficială de Facebook „Phoenix Transsylvania”.
Admiratorii Phoenix s-au speriat foarte tare
„Cu sufletul alături de voi și cu speranța ca va fi bine! Multă sănătate!!!!!” / „Sanatate si forta!” / „Multa sanatate!” / „Ce bine! Mi-a fugit pământul de sub picioare! Multă sănătate, Niculae! Să te faci bine, că ne e dor de tine!” / „Era să leșin când am citit știrea.” / „Doamne ajuta! Recuperare usoara in continuare!” / „Va multumim mult! Ii transmitem lui Nicu Covaci, din toata inima, multa sanatate si gandurile noastre cele mai bune! Cum spunea candva Poetul, nu mor caii cand vor cainii.” au scris admiratorii săi în secțiunea de comentarii.
Nicu Covaci a fost internat la Secția ATI a Spitalului Județean Timișoara
Nicu Covaci a fost internat la Secția ATI a Spitalului Județean Timișoara, joi seara, după ce s-a simțit rău. Liderul Phoenix a încheiat sedințele de radioterapie. Doctorii i-au făcut o serie de analize și îl țin sub observație medicală, starea lui fiind stabilă în acest moment. După interventia din primavară, starea de sănătate a artistului muzical a evoluat bine. Recent, acesta a fost internat de către familia sa într-un centru de îngrijire din comuna Săcălaz, județul Timiș.
Problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au apărut la începutul lui martie 2024. În acea lună, a început să simtă ca îi amorțește fața, că i se încețoșează vederea și că vede dublu. Drept urmare, a hotărât să își facă un RMN, iar rezultatele indicau o problema gravă. Vă reamintim că are 76 de ani.