Niculae Bădălău a fost dat pe mâna judecătorilor de la Curtea de Apel București, fiind acuzat de dare de mită

Niculae Bădălău a fost dat pe mâna judecătorilor de la Curtea de Apel București (CAB), fiind acuzat de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) de dare de mită către fostul demnitar Dan Păsat, condamnat în trecut într-un dosar al DNA.

Potrivit știripesurse.ro, anchetatorii anticorupție ar fi desprins un nou dosar cu acuzație de dare de mită în care se continuă cercetările penale. Potrivit sursei citate anterior, în rechizitoriul transmis judecătorilor nu se face nicio referire despre situația acestei noi infracțiuni cercetate.

În ciuda acestui fapt, la momentul la care Niculae Bădălău și-a părăsit domiciliul, când a fost preluat de către agenții DNA, s-ar fi îndreptat către Craiova. El fusese convocat la reuniune a Curții de Conturi, la care urmau să participe și alți oficiali ai instituției respective. Atunci când era la Craiova, asupra lui s-ar fi găsit un teanc gros de bancnote noi de 200 de lei.

Potrivit sursei citate anterior, o mare parte din acei bani ar fi urmat „să fie dați la lăutarii” care se presupune că ar fi trebuit să binedispună participanții de la acea reuniune. Deși nu poate preciza suma exacta de bani pe care o avea Niculae Bădălău, sursa citată anterior a explicat că, raporta la grosimea teancului de bancnote, ar putea fi vorba despre o sumă care depășește 20.000 de lei.

Niculae Bădălău a fost acuzat de dare de mită și de trafic de influență

Niculae Bădălău a fost ridicat din fața casei sale într-o zi de duminică. Acesta a fost dus la audieri la DNA, unde a fost reținut, iar apoi arestat, decizia fiind definitivă. El ar fi comis fapte de trafic de influență și de dare de mită, în formă continuată.

În rechizitoriul transmis judecătorilor Tribunalului Giurgiu se arată că în zilele de 9 august 2022 și 19 noiembrie 2022, Bădălău Niculae i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un anumit contract unei societăți administrate de o rudă a inculpatului. Contractul viza „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă…,” fiind estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA. În schimbul acestui serviciu, Niculae Bădălău ar fi promis că va determina o persoană din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), asupra căreia a lăsat să se înțeleagă că are influență, să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de primăria respectivă.

În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind „Înființare rețea de alimentare cu apă…”, Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit primarului mai multe sume de bani pentru ca, în schimb, acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.

În același context, la data de 19 noiembrie 2022, Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% (170.000 euro) din valoarea contractului menționat mai sus, dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obțină pentru aceeași firmă, de la primăria respectivă.

Ulterior, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, Bădălău Niculae i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă în legătură cu contractul în derulare. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.