Este oficial! Niculae Bădălău spune adio funcţiei pe care o deţinea la Curtea de Conturi.
Parlamentarii au votat. Niculae Bădălău îşi pierde funcţia de la Curtea de Conturi
Luni, 5 decembrie, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului şi-a dat votul pentru revocarea lui Niculae Bădălău (PSD) din funcţia de consilier al Curţii de Conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi.
Nu a existat niciun vot împotriva, hotărârea fiind adoptată cu 308 voturi „pentru” şi o singură abţinere.
Anterior, în comisiile de Buget-Finanţe ale Camerei Deputaților și Senatului, fusese adoptat în unanimitate raportul cu privire la revocarea lui Niculae Bădălău din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, după arestarea preventivă a acestuia.
„Reputația dlui Bădălău Niculae – vicepreședinte al Autorității de Audit este iremediabil afectată și nu mai îndeplinește condițiile prevăzute dla art. 50, alin 1 din Legea 94/1992”, se arată în raportul respectiv, ce a trecut astăzi de comisii.
Acuzaţii formulate de procurorii DNA: dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă
Toate problemele lui Niculae Bădălău au apărut după ce politicianul ar fi oferit mită unui primar din judeţul Giurgiu, în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice.
Din acest motiv, procurorii DNA îl acuză de dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă.
„În datele de 09.08.2022 şi 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind «Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…», estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă.
În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială, privind «Înfiinţare reţea de alimentare cu apă …», inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme”, se arată în rechizioriul procurorilor DNA.
Ulterior, pe data de 28 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea DNA şi a decis arestarea preventivă a lui Niculae Bădălău pentru 30 de zile.