Niculina Stoican, în doliu după moartea bunicii
Niculina Stoican trece prin momente grele. Bunica sa, în vârstă de 96 de ani, a trecut la cele sfinte.
Tragicul anunț a fost făcut chiar de către artistă prin intermediul unui mesaj pe pagina sa oficială de Facebook. Îndrăgita interpretă de muzică populară a publicat un text emoționant, plin de regrete și amintiri. Niculina Stoican oglindește legătura puternică pe care a avut-o cu bunica sa.
Aceasta descrie cu sinceritate impactul devastator al pierderii, recunoscând că bunica era un pilon esențial în viața sa.
”E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ. Și nu știu ce-am să mă fac, nu te mai văd, nu te mai aud, nu te mai găsesc”, spune aceasta.
Artista povestește cum bunica ei îi amintea adesea de inevitabilitatea despărțirii. Niculina Stoican mărturisește că ar fi dorit să o țină aproape pentru totdeauna.
”Și-mi tot spuneai “vine și vremea să plec, nu mă poți tu ține cât lumea”, dar eu te-aș fi ținut, că erai LUMEA MEA”, continuă aceasta.
Durerea resimțită de Niculina este amplificată de lipsa grijii acesteia și a sfaturilor care îi ghidau pașii în viață.
”Și iar nu știu ce-am să mă fac, fără grija matale, fără vorbele matale. Cine se mai roagă pentru mine cum te rugai matale “să-ți dea Dumnezeu sănătate că pe toate le descurci, să te milească și pe tine copilu tău cum m-ați milit voi pe mine”, mai spune aceasta.
Interpreta de muzică populară a mai povestit că bunica sa o sfătuia mereu să nu îi fie rușine de lucrurile pe care le face.
”Și-mi aduc aminte cum îmi spuneai când te întrebam cum să mă descurc “să faci cum ai știi, da să nu-ți fie rușine de ce-ai făcut”. De la cine mai iau eu VORBĂ DE NĂDEJDE măicuță. Și nu știu ce-am să mă fac. Să te HODINI măicuța mea a bună, ÎN LUMINĂ. Pe PĂMÂNT ne-ai purtat de grijă, din CER să ne ocrotești. EU, nu știu ce-am să mă fac fără MATALE”, se arată pe pagina acesteia de Facebook.
Alături de mesajul emoționant, dar trist, Niculina Stoican a publicat și o poză în care apare alături de bunica sa. Poza respectivă o puteți vedea mai jos.
Internauții i-au trimis condoleanțe
Postarea de pe rețelele de socializare a artistei a strâns peste o mie de reacții și comentarii.
Cei mai mulți internauți i-au transmis mesaje de condoleanțe. Printre aceștia s-au numărat și câțiva artiști precum Minodora, Mihaela Petrovici, Gabriel Dumitru și Ileana Laceanu.
Bunica Niculinei Stoican avea probleme de sănătate
În urmă cu doi ani, interpreta de muzică populară povestea despre bunica sa că are probleme cu inima. Ea spunea atunci a dus-o pe bunica sa la medic pentru a-i face toate investigațiile.
”Bunica mea este bolnăvioară, are probleme cu inima și a avut în ultima perioadă niște probeme, iar eu m-am speriat. I-am făcut toate investigațiile, am adus-o la mine la Târgu Jiu.
E de o săptămână la mine și probabil că o să mai stea o săptămână, dar de ieri se simte mult mai bine, iar eu sunt foarte, foarte fericită”, mărturisea Niculina Stoican, în urmă cu doi ani.
Cu toate problemele de sănătate pe care le-a avut, bunica interpretei de muzică a fost prezentă în podcastul Iulianei Tudor, alături de cele două nepoate ale sale: Adriana și Niculina.
Podcastul respectiv poate fi vizualizat mai jos.