După ce a aflat că Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață, Niculina Stoican și-a exprimat sentimentele de regret pe pagina sa oficială de Facebook. „Tristețea n-o să-mi mai treacă niciodată!” au fost câteva dintre cuvintele din mesajul său emoționant. Postarea respectivă a stârnit o serie de reacții din cauză că, în trecut, Niculina Stoican a fost acuzată că l-ar fi umilit pe cântărețul de muzică populară.
Doru Gușman, impresarul lui Petrică Mîțu Stoian, susținea că acesta a decis să părăsească Ansamblul „Maria Tănase” din Craiova din cauza Niculinei Stoican. În momentul în care aceste acuzații au apărut în spațiul public, femeia a evitat să răspundă.
„Poate în altă lume vom cânta mai mult împreună”
În ciuda polemicilor, Niculina Stoican şi-a exprimat tristețea la aflarea pierdererii colegului său de scenă. „Doare atât de tare că-mi vine să strig cât mă țin puterile și glasul pe care l-am împărțit cu TINE!” au fost cuvintele emoționante pe care artista le-a scris pe social media.
„Ar trebui să știu ce să spun,dar nu știu!!! Și golul ăsta pe care-l simt în suflet și în minte și tristețea asta care știu că n-o să-mi mai treacă niciodată !!! Și doare atât de tare că-mi vine să urc în vârfu’ muntelui și să strig cât mă țin puterile și glasul pe care l-am împărțit cu TINE!!! Drum lin Petre!!! Poate în altă lume vom cânta mai mult împreună!!!”, a scris Niculina Stoican pe Facebook.
Relația dintre Petrică Mîțu Stoian și Niculina Stoican
În urma atacului venit din partea lui Doru Gușman, cântăreața de muzică populară a explicat care a fost relația dintre ea și Petrică Mîţu Stoian. Aceasta a spus că nu ea a fost cea care l-a determinat pe interpret să se pensioneze și că nu au existat niciodată tensiuni între ei. Ba mai mult, ea i-a spus că nu ar trebui să își întrerupă activitatea.
„Nu este nimic adevărat. Petre s-a pensionat pentru că avea vârsta de pensionare şi atunci când eu i-am zis… Petre, tu nu eşti un om care să-ţi întrerupi activitatea, tu trebuie să continui…mi-a spus că nu mai vrea. Că îşi doreşte foarte mult ca de aici înainte să facă ce vrea el, când vrea el, cum vrea el şi cât vrea el. Eu nu m-am certat cu Petre niciodată, niciodată în viaţa mea. Vocile care spun, îşi asumă ceea ce spun, eu îmi asum ceea ce spun. Niciodată, în viaţa mea, nu m-am certat cu el. Noi am avut discuţii pe un motiv sau altul, discuţii care pot fi constructive, pe diverse lucruri, dar niciodată nu ne-am certat”, a explicat Niculina Stoican.
„Am sperat până în ultima clipă la un rezultat bun”
Recent, în cadrul unui emisiuni televizate, Niculina Stoican a dezvăluit cum a aflat că Petrică Mîțu Stoian a decedat. Contrar aparențelor, aceasta a mărturisit, atunci când colegul său era spitalizat, că a ținut legătura cu sora lui, Mia, din dorința de a cunoaște evoluția stării sale de sănătate.
„Am sperat până în ultima clipă că toate demersurile care au fost făcute de apropiați, de ei, de familie, vor avea un rezultat bun. Din păcate, el nu a rezistat. (…) Eu vestea am primit-o, fiind la telefon, închisisem telefonul cu Mia și vorbeam cu altcineva la telefon și în timp ce vorbeam persoana respetivă mi-a spus, cum se anunță la știri că a murit deja. Așa am primit eu vestea.”, a spus Niculina Stoican la Antena Stars.