Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a continuat joi discuţiile pe tema bugetului cu directorii din instituţie şi cu organizaţiile non-guvernamentale, subliniind în context că nu va accepta „bani risipiţi pe cheltuieli nejustificate”.
Mesajul lui Nicușor Dan
„Nu am de gând să accept bani risipiţi pe cheltuieli nejustificate. Trebuie să ne axăm pe problemele importante pentru viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, să redresăm situaţia financiară a Primăriei, să luăm în calcul şi faptul că urmează să desfiinţăm companiile municipale şi atunci trebuie să ghidăm bugetul în funcţie şi de acest aspect.
Dar, cel mai important, trebuie să fim realişti şi corecţi cu oamenii. Tocmai de aceea am vrut ca la aceste dezbateri să fie prezenţi consilieri generali şi reprezentanţi ai societăţii civile. Împreună discutăm şi apoi vom merge cu propunerea de buget ţinând cont de părerile tuturor factorilor implicaţi”, a declarat Nicușor Dan, citat într-un comunicat al PMB.
Potrivit sursei citate, a fost „un dialog deschis”, iar consilierii generali şi reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale au adresat întrebări directorilor şi specialiştilor din Primărie, atât cu privire la datorii, cât şi cu privire la planurile de funcţionare şi dezvoltare pe fiecare domeniu în parte.
Cine a mai participat la ședință
La întâlniri au participat reprezentanţi ai organizaţiilor Dăruieşte Viaţă, Funky Citizens, Fundaţia Comunitară Bucureşti, OAR Bucureşti, MKBT, RE:Rise, AMAIS, ASOP, BAZA, CeRe, Active Watch, ASIS, Federaţia Organizaţiilor din Servicii Sociale, Centrul de Salvare şi Reabilitare a Animalelor Sălbatice, Kola Kariola, Big Hearts Society. Totodată, au fost prezenţi viceprimarii Capitalei, precum şi consilieri generali, membri în Comisia Economică, Buget, Finanţe din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
La discuţii au fost convocaţi şi directorii de la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administraţia Străzilor, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, Direcţia Generală de Asistenţă Socială, Administraţia Cimitirelor, CSM Bucureşti, precum şi cei din domeniul protecţiei animalelor şi al administrării monumentelor.
Sursă foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei