Primarul general al Capitalei a declarat în ședința de miercuri a CGMB că „suntem foarte aproape de a avea o concluzie” privind Parcul IOR. Nicușor Dan a precizat că de acord cu exproprierea, care este estimată la 66 de milioane de euro.
Situația privind Parcul IOR, aproape de final
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că autoritatea locală şi firma de avocatură contractată sunt „foarte aproape” de o concluzie, în urma analizei juridice privind retrocedarea celor 11 hectare din Parcul IOR.
Precizările au fost făcute după ce mai mulţi bucureşteni au luat cuvântul în şedinţa CGMB de miercuri, solicitând adoptarea cât mai rapidă a unui proiect care să prevadă majorarea amenzilor pentru defrişări ilegale. Proiectul, deşi urma să fie dezbătut în şedinţa CGMB din 28 iulie, a fost scos de pe ordinea de zi. Bucureştenii care au luat cuvântul s-au arătat îngrijoraţi de incendiile care au loc în Parcul IOR.
„Eu sper să salvăm spaţiile verzi, pentru că altfel oraşul acesta o să devină o scrumieră în care efectiv nu o să mai putem respira”, a spus unul dintre cetăţeni. Vorbitorii au apreciat că amenda actuală, de 50 de lei (care poate ajunge la 25 de lei, dacă e achitată în 15 zile) „mai degrabă încurajează” tăierile ilegale de copaci.
„În ce priveşte situaţia specială a Parcului IOR, acolo sunt două lucruri. Este pe de o parte chestiunea proprietăţii şi dacă dobândirea acelei proprietăţi s-a făcut în mod legal. Şi a doua chestiune – dacă există posibilitatea de a sancţiona mai drastic decât s-a făcut de către poliţiile locale tot ce s-a întâmplat în parcul IOR în ultimele luni. Pe ambele subiecte suntem foarte aproape, adică materialele pe care le-am primit de la avocaţi totalizează sute de pagini… Suntem foarte aproape de a avea o concluzie”, a spus edilul general.
Nicuşor Dan a menţionat că este de acord cu exproprierea, doar în cazul în care nu există căi juridice pentru a recupera terenul respectiv. El a atras însă atenţia că valoarea acestei exproprieri s-a putea ridica la 66 de milioane de euro.
„Din păcate, legea 255, a exproprierii, trimite la grila notarială, iar grila notarială pentru un spaţiu verde dă o valoare de 60% din valoarea unui teren construibil şi nu cum aş considera eu corect – 10% sau, în orice caz, proporţional cu coeficientul de utilizare a terenului, aşa cum cum ar fi logic să fie. Adică, preţul terenului să fie proporţional cu ce poţi să construieşti pe el. La un calcul sumar, dacă este să expropriem 11 hectare şi înmulţim 11 hectare cu 60% din 1.000 de euro metrul pătrat, ajungem la o sumă de 66 de milioane de euro. Ceea ce e o sumă considerabilă. Haideţi să aşteptăm încă puţin, să vedem rezultatul analizei juridice”, a spus edilul general.
Nicușor Dan, despre majorarea amenzilor pentru defrișări
În ce priveşte proiectul care prevede majorarea amenzilor pentru defrişări ilegale, primarul general a declarat că există „discuţii între grupurile politice” asupra acestei propuneri. Nicuşor Dan şi-a exprimat speranţa ca proiectul să fie introdus pe ordinea de a şedinţei CGMB din septembrie.
De altfel, subiectul majorării amenzilor pentru defrişări a generat discuţii între reprezentanţii USR şi PNL din Consiliul General. Astfel, Ana Ciceală (USR) a reproşat PNL Bucureşti să se opune introducerii acestui proiect pe ordinea zi.
„Este vorba de PNL Bucureşti şi primarul Ciucu, care acum două luni a răspuns, la o postare pe Facebook, unui cetăţean care cerea mărirea amenzilor. I-a spus: ‘Da, se va opune în continuare PNL, până nu se deblochează avizele pentru defrişări de arbori’. Deci dumnealui consideră că ritmul în care se acordă avize de defrişări de arbori constituite motiv pentru a lăsa amenzile pentru defrişări de arbori la stadiul de 50 de lei. Acesta este motivul pe care dumnealui l-a dat explicit, în scris, cetăţenilor care au întrebat”, a spus Ciceală.
Andrei Badiu (PNL) a replicat că în cartierele construite în anii ’50 – ’70 există copaci cu vârste de 70-80 de ani, care trebuie tăiaţi. El i-a cerut primarului general să urgenteze eliberarea avizelor de defrişare şi a apreciat că este „de necrezut” faptul că edilul general semnează personal fiecare astfel de aviz.
„Sunt nenumărate cazuri şi toate primăriile de sector sesizează la fiecare furtună. Copaci sau părţi din copaci cad pe maşini, pe case, pe cetăţeni. Noi nu putem să ne facem că nu vedem acest aspect. (…) Oamenii taie copaci în oraşe pentru a-şi putea folosi terenul lor. Exprim o poziţie personală, dar sunt convins că foarte mulţi dintre colegii mei o împărtăşesc: dacă în curtea unui om se află un copac, copacul este al proprietarului terenului. (…) Într-adevăr, necesitatea spaţiului verde este accentuată, trebuie să avem grijă de acest aspect. Există cadru legal prin care avem obligativitatea să plantăm copaci în cazul în care tăiem un arbore”, a spus el.
Anamaria Gram (USR) a reamintit că pe 22 mai mai mulţi aleşi locali ai USR au depus plângere penală pentru distrugere, poluare intenţionată şi furt de material lemnos în cazul terenului retrocedat din Parcul IOR.
„DNA ne-a spus că nu e competent, deşi noi considerăm contrar, dar nu intru în detalii. De la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 nu am primit nici măcar număr de înregistrare. La Tribunalul Bucureşti, mai multe ONG-uri au cerut stoparea lucrărilor ilegale de defrişare, pentru că nu au fost emise avizele. Şi s-a respins cererea de ordonanţă preşedinţială pentru stoparea de lucrări de defrişare ilegale, pe motiv că nu există urgenţă”, a spus Anamaria Gram.