Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat că un nou tronson de magistrală de termoficare cu o lungime de 1000 metri din București va fi dat în funcțiune după finalizarea probelor de presiune.
Primarul general al Municipiului București, Nicușor Dan, a anunțat, marți, 6 decembrie, că un tronson de conducte de termoficare din Magistrala II-III Grozăvești cu o lungime de 1000 metri din Capitală, care se află pe Calea Dorobanți, va fi dat în funcțiune după finalizarea probelor de presiune.
Într-o postare făcută pe Facebook, marți, 6 decembrie, de către primarul general al Capitalei, acesta a relatat că „un nou tronson de magistrală de termoficare cu o lungime de 1000 metri va fi dat în funcțiune după finalizarea probelor de presiune. Tronsonul modernizat de Compania Municipală Energetica Servicii București face parte din Obiectivului 4 – Magistrala II-III Grozăvești și se află pe Calea Dorobanți, între Piața Lahovari și Institutul Goethe. Întregul obiectiv are o lungime totală a conductelor de 11 kilometri, dintre care 7 km de conductă magistrală și 4 kilometri de conducte aferente racordurilor în punctele termice.”
Lucrările vor continua și pe parcursul sezonului rece
Nicușor Dan a declarat faptul că lucrările vor continua și pe parcursul sezonului rece, atunci când „vor fi modernizate racordurile, conducte de dimensiuni mai mici, care asigură legătura între conductele magistrale și punctele termice”.
„Lucrările de modernizare presupun înlocuirea completă a conductelor vechi cu conducte noi, preizolate, dotate cu fir de detecție a avariilor. Până în prezent, Compania Municipală Energetica Servicii București a modernizat 2,5 km din cei 11 km. Acesta este un obiectiv important al sistemului de termoficare, ce asigură furnizarea apei calde si a căldurii pentru 15 puncte termice, respectiv pentru 66 blocuri de locuințe din Sectorul 1. Prin lucrările de modernizare, se va îmbunătăți distribuția energiei termice și către cartierul Aviației, zonă în care alimentarea cu agent termic a fost deficitară în ultimii ani.
Lucrările vor continua și pe parcursul sezonului rece, când vor fi modernizate racordurile, conducte de dimensiuni mai mici, care asigură legătura între conductele magistrale și punctele termice, fără a afecta alimentarea cu agent termic pentru locuitorii din zona. Zonele aferente Obiectivul 4 – Magistrala II-III Grozăvești sunt: Calea Dorobanților, Iancu de Hunedoara, Str. Braziliei, Calea Floreasca, str. Take Ionescu, Str. George Enescu, Str. Arh. Ion Mincu, bd. Ion Mihalache, Muzeul Antipa (Sos. Kiseleff), Piața Victoriei, Str. Paris.”, se arată în mesajul primarului Nicușor Dan.