Vești bune pentru bucureșteni. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vine cu informații de ultimă oră. Acesta anunță organizarea celui mai mare eveniment internaţional de sporturi electronice din acest an.
Nicușor Dan a vorbit joi despre obiectivele mandatului său. Edilul susține că își dorește ca Bucureștiul să fie pus pe harta principalelor evenimente culturale, sportive, dar și de business.
Un exemplu dat de primarul Capitalei este Arena Națională, care este unul dintre cele mai mari avantaje cometitive pe care Bucureștiu le are. Totodată, el a anunțat și încheierea unui acord cu o firmă americană pentru organizarea celui mai mare eveniment internaţional de sporturi electronice din acest an
„Am spus încă dinainte de preluarea mandatului că unul din obiectivele acestui mandat este de a pune Bucureştiul pe harta principalelor evenimente culturale, sportive, de business. Trebuie să folosim oportunităţile şi avantajele competitive pe care le avem. Arena Naţională este unul din avantajele competitive pe care Bucureştiul le are.
Sunt fericit să vă anunţ că am încheiat un acord cu firma americană Valve pentru organizarea celui mai mare eveniment internaţional de sporturi electronice din acest an. Este o competiţie care se va desfăşura aici, pe Arena Naţională, în a doua decadă a lunii octombrie, 12-17 octombrie.
Este o competiţie care va fi vizionată undeva în jur de 80 de milioane de oameni din întreaga lume. Este o competiţie cu premii de 40 de milioane de dolari, din care 16% merg la bugetul statului român, sub formă de impozite. Pentru comparaţie, premiile de la Wimbledon din acest an sunt de 48 de milioane de dolari. Este evenimentul de sporturi electronice cu cel mai mare premiu din istorie”, a spus Nicușor Dan.
EURO 2020, un succes pentru București
Totodată, edilul a mai vorbit și despre succesul EURO 2020 pentru București, dar și pentru Arena Națională. El a mai adăugat că toate persoanele care au contribuit pentru realizarea acestui turneu vor avea parte de un eveniment pe Arena Națională.
Nicușor Dan a mai transmis că Arena Națională este acum un spațiu deschis pentru evenimente sportive, culturale, dar și de altă natură.
După cum ştiţi, suntem în ultimele zile înainte de predarea stadionului de la UEFA către Municipalitate. EURO 2020 a fost un succes pentru Bucureşti. Bucureştiul şi Arena Naţională au fost la cele mai înalte standarde internaţionale pentru organizarea de evenimente. Am primit mulţumiri de la UEFA pentru modul în care am organizat şi vreau să vă spun un lucru, că multă lume îşi închipuie că noi aveam un stadion şi am deschis uşa şi am spus: „Poftiţi, folosiţi acest stadion!” Pentru EURO 2020 au lucrat sute de oameni, pe partea de construcţii, pe partea de sisteme electronice. Nu în ultimul rând, au fost 1.000 de voluntari care în toate zilele turneului au contribuit la orientarea spectatorilor şi la foarte multe lucruri care s-au întâmplat aici. A fost un efort colectiv pentru care vreau să mulţumesc tuturor acestor oameni care au contribuit.
În ceea ce priveşte voluntarii, pentru că ei n-au apucat să vadă niciun meci, o să avem un eveniment împreună, o să vedem împreună, aici pe Arena Naţională, finala EURO 2020.
Ultimul lucru, vreau să transmit un mesaj de deschidere către organizatorii de evenimente. Arena Naţională nu mai este o feudă, Arena Naţională este un spaţiu deschis pentru evenimente. Am trecut în Consiliul General, după cum ştiţi, în urmă cu câteva zile, modificarea hotărârii care stabileşte tarifele pentru acest spaţiu de evenimente sportive culturale sau de altă natură. Suntem absolut deschişi pentru echipe de fotbal, pentru organizatori de evenimente culturale, concerte. Am fi foarte bucuroşi să avem cele mai interesante spectacole pentru bucureşteni şi pentru oameni din împrejurimi”, a mai adăugat edilul.