Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că, în prezent, aproximativ 50% din Bucureşti are apă caldă, iar intervenţiile făcute în această vară care au dus la sistarea apei calde în unele zone ale oraşului au fost efectuate acum, în anticiparea unor probleme care ar putea apărea iarna aceasta.
Lucrările trebuiau făcute de mult timp
El a mai explicat că au fost efectuate aceste reparaţii acum la un aşa-numit cămin, locul unde se produce transferul apei calde de pe o reţea pe alta care avea o vechime de 55 de ani şi nu fuseseră făcute deloc intervenţii până acum.
Edilul general a mai spus că într-un an sau doi Bucureştiul va fi în situaţia în care 300 de km de conducte vechi şi cu probleme din cei 1.000 de km vor fi înlocuite.
„În primul rând că facem lucrări care trebuiau făcute de foarte mult timp şi nu s-au făcut. Vă dau nişte indicatori câţi bani am pus pe termoficare. Am pus cam de trei ori decât media lui 2016-2020, în anul 2022.
Există un grafic al pierderilor de apă caldă, pentru că evident atunci când pierzi apa caldă care îţi pleacă din centrale atunci unii nu au şi unii au mai puţină. Deci 10 ani a tot crescut, adică mai mult se strica decât Primăria repera şi în sfârşit, începând cu 2021 au început să se reducă pierderea.
Asta înseamnă că merge în direcţia bună. Bineînţeles că nu poţi să rezolvi în doi-trei ani ceea ce nu s-a făcut în 30 de ani”, a afirmat Nicuşor Dan, luni la postul B1 TV.
Edilul general a mai spus că cea mai rea iarnă a fost în anul 2020, iar în 2021 a fost puţin mai bine şi în acest an va fi şi mai bine.
„Iar din nou avem date statistice despre satisfacţia oamenilor şi cea mai rea iarnă a fost în 2020. În 2021 a fost puţin mai bine, iar iarna aceasta o să fie mai bine. În luna februarie, cea mai rece lună din iarna care a trecut a fost în februarie 2023 şi atunci am avut zile întregi în care toată lumea a făcut căldură şi apă caldă”, a explicat Nicuşor Dan.
Jumătate din Capitală are apă caldă
El a vorbit despre faptul că parte dintre bucureşteni nu au avut apă caldă în aceste săptămâni şi a explicat că acest lucru a fost cauzat de faptul că unul dintre aşa-numitele cămine, locul unde se produce transferul de apă caldă de pe o reţea pe alta cu o vechime de 55 de ani a avut probleme, tocmai de aceea au fost făcute reparaţii peste vară, astfel încât să nu fie probleme în sezonul rece care va veni.
„Acum am avut o problemă. Cea mai mare problemă am avut-o înainte de Crăciunul lui 2020. A fost un decembrie friguros şi pur şi simplu a crăpat ceva în reţea şi vreo trei săptămâni cam jumătate din Bucuresti nu a avut căldură iarna. Acesta a fost de departe lucrul cel mai greu. Acum la fel, cam două săptămâni oamenii nu au avut apă caldă.
Am avut un aşa-numit cămin care este un loc unde se transferă apă caldă de pe o reţea pe alta care avea o vechime de 55 de ani. Nu se mai intervenise şi eram în pericol ca chestiunea aceasta să pice iarna asta şi atunci s-a luat decizia să o facem vara aceasta. Am încercat să deviem pentru sectoarele 2 şi 3 de la CET Progresul şi a crăpat. Atunci s-a oprit CET Progresul şi până când s-a remediat, noi am terminat săptămâna trecută, joi, cam două săptămâni a durat să refacem căminul acela. Nu a fost apă caldă cam în jumătate din Bucureşti”, a completat Dan.
Întrebat cât la sută din Bucureşti are apă caldă, la acest moment, primarul Capitalei a răspuns: „Cam 50% din Bucureşti are apă caldă pentru că până joi a fost treaba noastră”.
„Începând de vineri, că din nou chestiunea este împărţită – noi transportăm şi Ministerul produce. De vineri, sâmbătă, duminică şi azi este o responsabilitate a Ministerului care nu a fost gata cu CET-ul lui să producă”, a mai precizat Dan.
Vor mai fi avarii, dar nu majore
Chestionat mai departe când va fi rezolvată problema, edilul general a replicat: „Promisiunea de remediere este pentru azi”. Acesta a adăugat că vor mai fi avarii în Capitală, însă nu aşa de majoră cum a fost aceasta din luna august.
„O să fie avarii, dar în niciun caz nu vor fi avarii cum a fost aceasta. Acesta este motivul pentru care am intervenit vara, anticipând ce s-ar putea produce iarna. În plus am intervenit exact acolo unde am ştiut că e riscul cel mai mare, cum e Bulevardul Timişoara, Calea Văcăreşti. Calea Văcăreşti nu o să o terminăm anul ăsta, dar am început să lucrăm pe Calea Văcăreşti, unde este o chestiune sensibilă”, a explicat Nicuşor Dan.
Chestionat peste câţi ani vom trăi într-o Capitală în care putem spune că ne spălăm cu apă caldă, el a declarat că într-un an, doi vor fi schimbaţi cei 300 de km de ţevi vechi şi cu probleme din cei 1.000 km existenţi, iar de abia în 7-8 ani nu vor mai fi pierderi şi furnizarea agentului termic va fi mai ieftină.
„Dacă ne uităm in urmă cu 4-5 ani erau avarii, dar problema apei calde nu era o problemă mare. Cam într-un an, doi o să fim în situaţia asta, adică o să avem schimbaţi cam 300 din 1.000 de km şi acei 300 km sunt cei mai vechi şi cei mai cu probleme. Până când o să rezolvăm şi o să şi reuşim să nu mai pierdem şi să ieftinim o să mai dureze 7-8 ani, dar ca şi confort de locuire în unul, doi ani o să fie mai bine”, a conchis primarul Nicuşor Dan.