Nicuşor Dan, al doilea mandat în fruntea Capitalei?

A recunoscut-o chiar duminică seară. Invitat la o emisiune TV, edilul Capitalei a explicat că îşi doreşte, ca la următoarele alegeri locale, ce vor avea loc în 2024, să beneficieze de susţinerea unei alianţe de dreapta.

„Eu sper ca o alianţă de dreapta să mă susţină la primăria Bucureştiului, peste doi ani şi câteva luni,

O să vedem. Până atunci, important este să facem lucrurile pe care le aşteaptă bucureştenii”, a afirmat Nicuşor Dan, invitat în platourile B1 TV.

Primarul general a adăugat că, foarte mult timp, Bucureştiul a fost cosmetizat şi nu s-a mers la chestiunile fundamentale ce ţin de viaţa noastră.

Când spune Nicuşor Dan că ar trebui să îi fie evaluată activitatea de primar?

Nicuşor Dan a vorbit şi despre momentul în care ar trebui evaluată activitatea unui primar.

„La finalul mandatului”, este de părere edilul Capitalei.

El nu a uitat-o nici pe predecesoarea sa, Gabriela Firea, care a ajuns între timp în Guvernul României, unde ocupă funcţia de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Şanse.

„A fost un primar dezastruos. Nu a făcut nimic din lucrurile importante pe care trebuia să le facă”, a declarat Nicuşor Dan despre fostul primar general, potrivit b1tv.ro.

Cum va decurge demolarea Cathedral Plaza?

În aceeaşi emisiune, edilul Capitalei a oferit detalii şi despre demolarea Cathedral Plaza.

Aceasta va avea loc în conformitate cu decizia definitivă a instanței. Acesta a explicat că în primă fază Primăria Generală va plăti pentru demolare, însă banii vor fi recuperați de la proprietar și de la Primăria Sectorului 1.

„Bani pe care o să îi recuperăm ulterior. Este o hotărâre judecătorească executorie, obligatorie, pronunțată în 2012 și rămasă definitivă din 2013. Spune că primarul municipiului București trebuie să dea o dispoziție de demolare.

Am luat copy-paste ce spunea hotărârea judecătorească și am pus-o în executare. Mai departe trebuie să facem o procedură de achiziție publică astfel încât să existe un constructor care să facă proiectare și execuție.

Pentru că în această hotărâre se spune că primarul va dispune modelarea și va lua toate măsurile pentru a fi dusă la îndeplinire, în prima etapă trebuie să plătească primăria.

Mai departe noi ne vom duce pentru recuperarea acestor bani împotriva proprietarului clădirii și împotriva primarului Sectorului 1, instituția, nu persoana, pentru că ei au dat autorizația”, a declarat, duminică seară, primarul Nicușor Dan.