Întrebat dacă Marcel Ciolacu ar trebui să rămână premier, Nicușor Dan a evitat un răspuns direct, subliniind că decizia aparține coaliției de guvernare. El a exprimat speranța că toate cele patru partide vor rămâne în coaliție, fără ca vreunul să fie exclus. Potrivit acestuia, hotărârea privind viitorul premier trebuie luată prin consens, în cadrul coaliției.

Nicușor Dan a fost contactat de reprezentanți ai PNL, USR și PSD

În ceea ce privește comunicarea cu USR, edilul a recunoscut că nu a reușit să discute cu toți liderii partidului. De exemplu, Elena Lasconi nu a fost anunțată personal, dar mesajul său a fost transmis către partid. Nicușor Dan a explicat că volumul mare de apeluri primite înainte și după anunțul său public a făcut imposibilă contactarea tuturor.

„E o discuție, e o decizie pe care să o ia coaliția. Eu sper să fie în continuare cele patru partide în coaliție și nu doar trei. O decizie pe care ei trebuie s-o ia împreună”, a declarat acesta la Antena 1 Observator.

El a relatat că a fost contactat de reprezentanți ai PNL, USR și PSD, menționând că reacțiile au fost diverse: PSD a oferit critici, iar UDMR a considerat că anunțul era previzibil. Edilul a respins acuzațiile USR conform cărora nu ar fi răspuns la apelurile acestozra, precizând că toate cele patru partide prooccidentale implicate în coaliție au fost informate înainte de declarațiile sale publice.

„Am discutat. M-a sunat foarte multă presă și înainte și după. M-au sunat niște oameni, am și vorbit. Nu cu toți, pentru că au fost multe telefoane. (…) „Ce pot să vă spun este că am anunțat toate cele patru partide prooccidentale, cele care încearcă să facă această coaliție de guvernare. Înainte de anunțul pe care l-am făcut”, a spus el.

Întrebat despre planurile sale în cazul în care nu primește sprijinul partidelor de dreapta, Nicușor Dan a adoptat o poziție precaută, afirmând că situația este încă la început. El a subliniat că propunerea sa trebuie analizată atât de către societate, cât și de către partide, înainte de a se ajunge la scenarii politice mai avansate.

„Eu, deocamdată, suntem la stadiul în care eu am făcut o propunere pe care evident că și oamenii, societatea trebuie să o analizeze și evident, și partidele, cred că suntem încă departe de scenarii politice”, a conchis el.

Nicușor Dan
SURSĂ FOTO: INQUAM/Octav Ganea

Anunțul candidaturii la alegerile prezidențiale a stârnit reacții din partea partidelor politice

Amintim că anunțul candidaturii lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale a stârnit reacții din partea partidelor politice. Dacă PSD a criticat decizia și AUR chiar a lansat atacuri dure la adresa actualului primar al Capitalei, USR a avut o reacție ceva mai echilibrată.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, și-a anunțat oficial candidatura la alegerile prezidențiale din 2025. Declarația a fost făcută luni, 16 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul Primăriei Capitalei.