Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat, joi, că DNA investighează suspiciuni de corupţie în administraţia locală bucureşteană, în legătură cu angajaţi ai Administraţiei Fondului Imobiliar, fiind vorba despre fapte din perioada 2016-2020.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, crtitică în continuare fosta administrație. Actualul primar s-a declarat bucuros că autoritățile investighează infracțiunile de corupție din perioada când Bucureștiul era condus de Gabriela Firea.
De asemenea, Nicușor Dan a confirmat că DNA investighează suspiciuni de corupție în administrația locală bucureșteană, în legătură cu angajați ai Administrației Fondului Imobiliar.
„Mă bucur că autoritățile din justiție continuă să intervină și să investigheze suspiciuni de corupție din perioada fostei administrații locale bucureștene, de această dată în legătură cu domeniul imobiliar.
Confirm că DNA investighează suspiciuni de corupție în administrația locală bucureșteană, în legătură cu angajați ai Administrației Fondului Imobiliar, fiind vorba despre lucruri din perioada 2016-2020.
Primăria Capitalei va oferi tot sprijinul care îi este solicitat în cadrul acestor investigații. Nu vom acoperi pe nimeni și nu acceptăm ca astfel de practici să continue sub umbrela administrației municipale.”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.
Procurorii DNA au făcut, joi, 26 de percheziţii într-un dosar care vizează atribuirea nelegală a unor locuinţe din fondul locativ de stat. Deschiderile au avut loc în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, iar una la un cabinet notarial.
Nicușor Dan a depus o plângere la DNA, pe alt subiect, împotriva administrației Firea
În urmă cu câteva zile, Nicuşor Dan depunea o plângere la DNA, în legătură cu un prejudiciu uriaş înregistrat în timpul fostei administraţii generale, conduse de Gabriela Firea. Plângerea a fost depusă miercuri, 12 mai, de către primarul general.
Este vorba despre un prejudiciu de câteva milioane de euro, iar Nicuşor Dan vorbeşte despre o schemă infracţională cinică, având în vedere că ilegalităţile ar viza cimitirele din Capitală.
Primarul general spune că nu poate oferi în acest moment mai multe detalii, având în vedere prevederile legale, însă dă asigurări că municipalitatea va face toate eforturile pentru a recupera prejudiciul respectiv
„Am depus ieri la DNA o plângere referitoare la un prejudiciu important, estimat a fi de ordinul câtorva milioane de euro, pe care municipalitatea l-a înregistrat în perioada precedentei administrații. Fiind vorba de cimitirele din București, această schemă infracțională e cu atât mai cinică.
Ținând cont de prevederile legale și de implicarea mai multor instituții publice în această chestiune, nu pot oferi acum alte detalii.
Asigur însă bucureștenii că orice probleme de acest gen vor fi tratate cu toată seriozitatea, iar Primăria Capitalei va face toate eforturile pentru a recupera sumele de care a fost păgubită”, a scris primarul general al Capitalei pe pagina sa de Facebook.