Primarul general Nicuşor Dan afirmă, vineri seară, că demersurile în justiţie ale Primăriei Generale pentru a opri demolarea caselor de patrimoniu din strada Icoanei 2 – 8 au fost admise. În replică, dezvoltatorul imobiliar a transmis că a fost tot timpul deschis la dialog, a obţinut toate documentele necesare şi a respectat întotdeauna parametrii urbanistici pentru fiecare zonă protejată. În plus, şi dezvoltatorul a transmis că a câştigat procesul şi poate relua lucrările.

„Demersurile în justiţie ale Primăriei Generale pentru a opri demolarea caselor de patrimoniu din strada Icoanei 2 – 8 au fost admise, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 a suspendat azi activităţile de demolare. Îmi pare bine că ni s-a dat dreptate în mod prompt şi sper că proprietarul imobilelor a înţeles că nu se pot face abuzuri. Menţionez şi faptul că Poliţia Locală a amendat proprietarul cu 20.000 de lei, pentru nerespectarea condiţiilor de şantier. Voi continua să apăr clădirile de patrimoniu şi să mă opun abuzurilor. Susţin dezvoltarea echilibrată şi legală a oraşului, nu haiducia imobiliară”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Nicuşor Dan.

Dezvoltarorul îl contrazice însă pe primar

În replică, dezvoltatorul Homing Properties a transmis că a câştigat procesul împotriva Primăriei Capitalei şi poate relua lucrările la proiectul Icoanei Gardens, amplasat pe strada Icoanei nr. 2-8.

„Compania va dezvolta în această zonă un proiect rezidenţial ce presupune o investiţie de 10 milioane de euro, iar proiectul va integra elemente din clădirile vechi (Strada Icoanei nr. 2-8), pe care le-a achiziţionat încă din 2018. Conform documentelor furnizate de Ministerul Culturii, acestea nu sunt clasate ca monumente istorice şi nu sunt nici vizate pentru a fi clasate ca monumente istorice, deci nu exista obligaţia păstrării lor. Autorizaţia de construcţie şi demolare a fost obţinută la sfârşitul lui 2020, după mai multe consultări cu Comisia de Cultură şi Comisia de Trafic, care au solicitat corecţii la proiect, corecţii ce au fost implementate”, a transmis, vineri seară, compania după cum transmite news.ro.

Imobilele nu ar fi monumente istorice

Dezvoltatorul imobiliar precizează că a cumpărat imobilele din str. Icoanei nr. 2-8 în noiembrie 2018 și precizează că Ministerul Culturii a confirmat că aceste două imobile nu sunt încadrate ca monumente istorice.

„Înainte am făcut un Due Diligence şi ne-am adresat Ministerului Culturii, că să verificăm dacă vreunul dintre imobile era clasat ca monument istoric, sau era vizat pentru a fi clasat monument istoric. Prin adresele 1869/21.05.2018 şi 1870/21.05.2018, Ministerul Culturii a confirmat că niciunul dintre imobilele din Icoanei 2-8 nu era într-o asemenea situaţie. Nu în ultimul rând, am comandat un studiu istoric la un specialist în domeniu, ca să înţelegem cum au evoluat imobilele în timp şi care este istoricul lor. Concluziile au fost că aceste clădiri nu au valoare de patrimoniu pentru a fi conservate, dar au elemente frumoase care ar merita păstrate”, se mai arată în document.

Compania afirmă că a respectat întotdeauna parametrii urbanistici pentru fiecare zonă protejată în care se află proiectul.

„În data de 15.02.2021, când eram în curs de a extrage elemente valoroase din faţadele existente, am primit o adresă/notificare de la Dl. Primar General al Bucureştiului prin care ne-a anunţat că suspendă Certificatul de Urbanism, Autorizaţia de Demolare şi Autorizaţia de Construire, datorită faptului că există puternice “suspiciuni de negalitate”, dar fără să spună care sunt acelea. Adresa respectivă nu are temeiul legal din multe motive elementare (…) În acest mod, se încearcă prin emiterea succesivă a unor acte nelegale, lăsarea fară efect a oricărui demers legal iniţiat de noi. În mod evident, se urmăreşte emiterea unui lung şir de acte, acestea putând fi toate revocate cu o zi înainte de pronunţare şi înlocuirea acestora cu altele identice, cu încălcarea art. 12 NCPC şi art. 15 Cod Civil”, a mai precizat compania.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin