Primarul Municipiului București, Nicuşor Dan, a anunțat, luni, 16 ianuarie, într-o postare pe pagina sa de Facebook, decizia Curţii de Apel Bucureşti de a anula definitiv avizul de mediu pentru proiectul PUZ Sector 1. Acţiunea a fost iniţiată în anul 2019 de Fundaţia Eco-Civica şi de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.

În acest moment sunt anulate definitiv patru din cele şase PUZ-uri de sector

„Curtea de Apel Bucureşti a anulat definitiv avizul de mediu pentru proiectul PUZ Sector 1. Acţiunea a fost iniţiată în 2019 de Fundaţia Eco-Civica şi de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, al cărei vicepreşedinte eram la vremea respectivă.”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook. Primarul General al Capitalei a evidențiat faptul că „cele şase PUZ-uri de sector prevedeau dispariţia a 600 hectare de spaţiu verde, constituind una dintre cele mai nocive decizii ale administraţiei PSD”.

„În acest moment sunt anulate definitiv patru din cele şase PUZ-uri de sector, celelalte două fiind suspendate de instanţă.”, a mai adăugat Edilul Capitalei.

Edilul Capitalei estimează că în 2023 se vor reabilita 50 de kilometri de rețea de termoficare

Nicuşor Dan estimează că în anul 2023 vor exista zece şantiere mari pentru reabilitarea conductelor de termoficare, în urma căreia vor fi înlocuiţi aproximativ 50 de kilometri de reţea primară. În cadrul unei conferinţe de presă susținute la PMB, Primarul a admis că în 2022 nu a fost atins obiectivul privind înlocuirea a 50 de kilometri de reţea. Respectiv, această situaţie a fost generată de izbucnirea războiului rus împotriva Ucrainei, care a afectat aprovizionarea cu materiale de construcţii.

„Targetul (pentru anul 2022, n.red.) a fost 50. Nu a fost atins, ne-a afectat războiul, pentru că lucrările la şantiere – cum este cel din Olteniţei, cum este cel din Pantelimon – erau toate premisele să înceapă în februarie 2022 şi au început în iulie-august, pentru că nu a existat conductă. În 2023 – 50 de kilometri (este obiectivul, n.red.). Anul acesta vor fi mult mai multe şantiere, deci în afară de cele pe care se lucrează – cum este cel din Ferentari pe care estimăm să-l terminăm în aprilie; cele două deschise, Olteniţei şi Pantelimon, care de asemenea vor fi închise în 2023; mai este cel din faţa Guvernului, care merge până pe Mihalache (…) – se va mai deschide un şantier în Colentina şi se vor mai deschide cinci şantiere pe cele cinci contracte care au fost atribuite cu fonduri europene. Deci o să avem cam spre zece şantiere mari anul acesta, spre deosebire de trei, anul trecut.”, a precizat Nicușor Dan.