Miercuri, la Primăria București au avut loc mai multe percheziții care s-au soldat cu arestarea a opt persoane. În acest context, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a susținut joi o declarație de presă în cadrul căreia a vorbit despre cele întâmplate. Edilul a precizat că va verifica sute de autorizații emite de Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei.
„Nu pot să spun decât că mă bucur că lucrul acesta se întâmplă. Încă din anul 2006, eu sunt printre cei care spun în spaţiul public că există o mafie imobiliară în oraşele din România şi în Bucureşti şi că, din păcate, nu există nicio persoană condamnată. Dar, pentru moment, eu nu pot să acuz aceste persoane. Ele sunt sub anchetă. Nu pot să spun că sunt vinovate sau nu. Vă promit: eu, ca primar, o să verific sute de autorizaţii şi PUZ-uri şi PUD-uri date de Direcţia de Urbanism din Primărie. Ca fenomen, pot să vă spun că se încalcă flagrant legea, la nivel statistic”, a spus Nicușor Dan în cadrul declarației de presă de joi.
Ce se va întâmpla în cazul proceselor intentate Primăriei de către Asociaţia Salvaţi Bucureştiul
În cadrul declarației de presă de joi, jurnaliștii l-au întrebat pe Nicușor Dan ce se va întâmpla în cazul proceselor intentate Primăriei de către Asociaţia Salvaţi Bucureştiul. Acesta a declarat că va respecta legea şi că nu va apăra eventuale ilegalităţi.
„Eu, ca persoană fizică, am avut foarte puţine procese cu primăria, cele mai multe fiind – vreo şapte, opt – pentru a obţine acte oficiale din primărie. Evident că procesele acestea nu mai au obiect acum, pentru că dau un telefon şi obţin actele acelea.
Apoi, au existat acele 400 – cele mai multe sunt litigii între Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi Primăria Capitalei sau alte primării din Bucureşti. Eu nu mai sunt în Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, acele litigii continuă, iar eu, ca primar, acum, dacă în acele litigii consider că autorizaţia emisă de primarul anterior este nelegală, nu o să pot să spun că este legală.
Nu o să apăr o ilegalitate pe care a făcut-o administraţia precedentă. Pe de altă parte, mai sunt nişte litigii în care s-au judecat înainte Primăria cu Salvaţi Bucureştiul şi a câştigat Primăria, care cere nişte cheltuieli de judecată Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul. În acele litigii, eu mă duc în numele primăriei şi cer bani de la asociaţie”, a spus el.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea