Ultimul sondaj realizat de CURS în București arată extrem de prost pentru Nicușor Dan. Aproape 3/4 dintre bucureșteni au o părere proastă și foarte proastă despre actualul primar al Capitalei. PSD câștigă detașat aici, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile locale.
Sondajul CURS a fost realizat în București în perioada 9-19 aprilie. .Metoda de culegere a datelor a fost față-în-față, la domiciliul respondenților, iar 74% dintre aceștia au spus că au o părere proastă și foarte proastă despre activitatea primarului Nicușor Dan.
Cine câștigă Bucureștiul în acest moment
La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile locale, dumneavoastră cu ce partid ați vota?”, PSD obține 32% din voturi, PNL – 21%, USR – 15% iar Alianța pentru Unirea Românilor – 13%. PMP ar lua 5% iar PUSL un 4%, urmat de Partidul PRO ROMÂNIA cu 2% sau Forța Dreptei a lui Ludovic Orban tot cu 2%. Alianța pentru Patrie (APP) sau Partidul Ecologist Român (PER) ar obține două procente.
În ceea ce privește activitatea Primarului General Nicușor Dan de când acesta a fost ales, părerea este foarte proastă – 61% și foarte proastă 13%. Doar 21% dintre bucureșteni au o părere bună iar foarte bună un procent de 2%. Nu au știut sau nu au răspuns la această chestiune 3% dintre locuitorii Capitalei.
Românii au spus și ce cred despre direcția în care se îndreaptă lucrurile în România. Lucrurile merg mai degrabă într-o direcție bună cred 17% și mai degrabă într-o direcție greșită – 77%.
Nicușor Dan, părere proastă și foarte proastă
La întrebarea „Credeți că în București lucrurile merg într-o direcție bună sau într-o direcție greșită?”, 21% au spus că mai degrabă într-o direcție bună – 21% și mai degrabă într-o direcție greșită – 71%
Cum apreciați activitatea primarului dumneavoastră de sector de când acesta a fost ales? – a fost o altă chestiune la care au răspuns bucureștenii. Un procent de 43% au spus că proastă iar 11% – foarte proastă. O consideră a fi bună – 34% dintre locuitorii Capitalei și foarte bună 7%.
Care sunt cele mai importante probleme în Capitală
La întrebarea deschisă „Care sunt cele mai importante probleme ale locuitorilor din București?” a fost indicat traficul – 45%; curățenia – 19%; drumurile principale – 19%; poluarea – 18%; încălzirea – 18%; problema parcărilor – 17%; colectarea gunoiului – 16%; spațiile verzi, parcuri – 9%; pandemia/vaccinarea / protecția cetățenilor – 6%; diverse probleme sociale – 5%; piețele – 5%; drumurile secundare – 5% și ordinea publică/ siguranța – 4%.
Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă din Municipiul București, în vârstă 18 ani şi peste. Volumul eşantionului: 1056 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste. Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Metoda de culegere a datelor: față-în-față, la domiciliul respondenților. Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS. Datele sunt neponderte. Perioada de realizare: 9 – 19 aprilie, 2022