Nicușor Dan a spus că un proiect al lor, inițiat în 2018, care în 2021 încă se afla în Parlament, a fost dintr-o dată pus pe ordinea de zi a comisiei de mediu, cu un set de amendamente, fără să vină la dezbateri nici reprezentanţi ai ministerului Dezvoltării şi Ministerului Mediului.

”A început o dezbatere pe nişte amendamente pe care nu le cunoştea nimeni şi care spun, în esenţă, că nu trebuie să mai existe spaţii verzi private în Bucureşti şi în localităţile din România. Adică, noi avem o legislaţie de mediu, până în ziua de azi, care spune că dacă eşti prorietar de spaţiu verde, privat, ai obligaţia să îl păstrezi ca spaţiu verde.

În esenţă, aşa cum a fost propus azi în comisie şi urmează să fie mâine în plen, spune că autoritatea locală fie expropriază în 12 luni toate aceste spaţii verzi, fie ele îşi pierd statutul de spaţiu verde”, a explicat primarul Capitalei în emisiunea Proiect de ţară: România de la Prima News.

Exproprierea spațiilor verzi ar costa autoritățile 4 sau 5 miliarde de euro

Potrivit edilului, exproprierea spațiilor verzi private din Bucureşti ar însemna ca autorităţile locale să dea în jur de 4 sau 5 miliarde de euro, bani pe care nu îi vor avea niciodată.

”Vorbim de mulţi oameni care fie au acceptat să retrocedeze, au cumpărat drepturi litigioase ştiind că sunt spaţii verzi, au cumpărat iar după ce am dat legea care spune că nu puteţi construi pe spaţiul verde, acum au găsit portiţa aceasta în parlament, care spune fie îi expropriaţi fie le daţi dreptul să construiască”, a spus acesta.

Nicușor Dan a spus că în spatele acestor amendamente sunt rechinii imobiliari, pentru că sunt documente oficiale pe care le-au propus de-a lungul timpului şi pe care le-a văzut şi în Codul Urbanismului şi acum în amendamentele asumate de PSD.

”A fost un vot astăzi în comisia de mediu, a fost o majoritate PNL-PSD care le-a votat şi mâine (miercuri, 28 iunie – n.r.) ele vor intra mâine în plen”, a afirmat el.

Cumpărări ilegale de spații verzi

”Nişte proprietari au cumpărat 5000 mp în curtea Modrogan, în curtea PNL, alţii au cumpărat drepturi litigioase pe vreo 7.000 de mp în Kiseleff, alţii vreo 10 hectare în parcul Tineretului, Herăstrău, Parcul Circului, fiecare din aceşti oameni dacă primăria nu le răscumpără în 12 luni, vor veni la primărie şi vor cere autorizaţie de construire pentru că Primăria nu şi-a exercitat dreptul de a expropria”, a declarat edilul.

Acesta a precizat că acesta este elementul esențial, mai ales că ”ştiau în momentul în care au cumpărat respectivul teren că este spaţiu verde”.

Nicușor Dan estimează că este vorba de 4 sau 5 miliarde de euro, în timp ce bugetul Primăriei Capitalei este de 1 miliard de euro, dar trei cincimi se duc pe subvenţii, iar bugetul de investiţii este de 100 milioane de euro, iar la primăriile de sector situaţia este cam la fel.