Nicușor Dan se numără printre candidații din lupta pentru Primăria Capitalei. Acesta susține că a găsit problema care cauzează traficul imens din Capitală și promite soluții rapide pentru bucureșteni.
Într-o posatare pe pagina personală de facebook, Nicușor Dan subliniează faptul că „soluțiile alese” de actuala conducere nu „au avut viziune și coerență peste tot”.
Acesta atrage atenția cu privire la transportul în comun, care are o capacitate foarte mică, iar timpul de așteptare al călătorilor este unul destul de lung.
„Am făcut o radiografie a transportului în comun direct de pe teren. Se vede cu ochiul liber de ce avem traficul imposibil din București. Pentru că soluțiile alese n-au avut viziune și coerență peste tot. Am ales cele mai importante trasee de pe inelul median al Capitalei.
Frecvența tramvaielor este prea mică pentru volumul de călători, acestea petrec prea mult timp așteptând să treacă intersecțiile, iar dezvoltarea inelului median a fost realizată incomplet, fără a se lua în calcul și mijloacele de transport în comun”, scrie Nicușor Dan.
E nevoie de o nouă mentalitate
Totodată, acesta subliniează faptul că unele tramvaie din Capitală „și-au depățit de mult durata de viață”, iar acest lucru trebuie să se schimbe cât mai repede pentru ca traficul din București să fie descongestionat.
De asemenea, Nicușor Dan promite soluții din partea specialiștilor și vine cu o idei pentru „o. nouă administrație și o nouă mentalitate”.
„Deși avem un depou modernizat, găsim pe trasee tramvaie care și-au depășit de mult durata de viață. Lucruri care trebuie să se schimbe urgent pentru a descongestiona traficul bucureștean!
Vestea bună e că am găsit soluții la specialiști, știm de unde gasim resursele și vom putea să schimbăm lucrurile cu o nouă administrație și o nouă mentalitate”, a mai scris Nicușor Dan.
SURSĂ FOTO INQUAM/Octav Ganea