Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, precizează că bugetul Programului Regional București-Ilfov 2021 - 2027 este de 1,4 miliarde euro, reprezentând o finanțare de trei ori mai mare faţă de perioada anterioară.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a menţionat că a participat marţi la conferinţa de lansare a Programului Regional Bucureşti-Ilfov 2021 – 2027, organizată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI).
Edilul a explicat că acești bani sunt pentru investiții publice și oportunități de afaceri pentru zona privată.
„Bugetul programului depășește 1,4 miliarde de euro, o alocare UE de 586 de milioane de euro, la care se va adăuga o cofinanțare de la bugetul de stat. Suma reflectă o creștere de trei ori a finanțării faţă de perioada anterioară. Ce înseamnă asta?
Bani pentru investiții publice și oportunități de afaceri pentru zona privată. Implicit, o dezvoltare integrată a regiunii București-Ilfov și o modernizare a serviciilor publice pentru cetățeni”, a scris Nicuşor Dan, pe pagina sa de Facebook.
Trei domenii esențiale pentru București
El a prezentat în cadrul conferinței trei domenii „esențiale” pentru București, pentru care se află deja în derulare proiecte „importante”: mobilitate, digitalizare şi eficientizarea energetică a clădirilor publice.
Conform primarului general, este vorba despre:
* reabilitarea căilor de rulare pentru linii de tramvai care leagă zone importante ale orașului – se află în curs o achiziție publică în valoare de aproximativ 1,9 miliarde lei;
* extinderea infrastructurii de tramvai – au fost atribuite contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate ce vizează extinderea infrastructurii de tramvai în Capitală pe o lungime de traseu de 15 km;
* achiziționarea de noi mijloace de transport în comun: 100 de troleibuze, 100 de tramvaie moderne, 100 de autobuze electrice (pentru care a fost atribuită achiziția) și alte 22 de troleibuze cu finanțare prin PNRR.
Proiectele avute în vedere de Nicușor Dan spre a fi finalizate
Nicușor Dan a arătat că se dorește, de asemenea, să se expertizeze podurile și pasajele din Capitală care se află în administrarea PMB, printre care sunt și Pasajul Basarab sau podul Grant. El a menționat că anul acesta se va finaliza pasajul Doamna Ghica.
Potrivit edilului, autoritățile lucrează pentru realizarea de piste pentru biciclete în București și există o serie de proiecte care vizează digitalizarea serviciilor publice oferite cetățenilor.
„Referitor la reabilitarea și eficiența energetică a clădirilor, reamintesc faptul că renovăm și consolidăm, prin AMCCRS, cu fonduri din PNRR, mai multe clădiri simbol al Capitalei, monumente istorice, printre care se numără Muzeul Tattarescu sau blocul Rosenthal. Totodată, am depus cereri de finanțare și pentru Casa Suțu, Pinacoteca sau Teatrul Bulandra”, a punctat primarul Capitalei.