Primarul Capitalei, Nicușor Dan, se arată revoltat de comportamentul angajaților de la STB care nu vor să renunțe la grevă, în ciuda problemelor pe care le-au cauzat cu oprirea circulației din București.

Mai exact, acesta susține că greva STB e irațională și angajații riscă să fie dați afară. În același timp, edilul a mai adăugat că vineri, la orele prânzului urmează să poarte o serie de discuții cu șefii de garaje pentru a înțelege care sunt problemele.

El a menționat că vrea să le transmită acestora hotărârea în aplicarea legii și a hotărârii judecătorești și de asemenea vrea să înțeleagă ce probleme trebuie, de fapt, rezolvate.

„Este o atitudine irațională pe care sincer nu o înțeleg. Astăzi, la ora 12.00, am convocat la sediul PMB pe șefii de autobaze și de depou, 20 de persoane, care pe de-o parte sunt membri în conducerea STB, pe de altă parte mulți dintre ei sunt membri de sindicat.

Nicușor Dan nu vrea să negocieze cu cei de la STB

I-am convocat din două motive: unu, vreau să le transmit angajaților STB hotărârea noastră în aplicarea legii și a hotărârii judecătorești. (…) Doi, să înțeleg care sunt acele probleme care trebuie să fie rezolvate. Dar esențial este să respectăm legea în statul român”, a spus Nicușor Dan.

Pe de altă parte, edilul a adăugat că în cadrul întâlnirii nu se va negocia ci doar va fi vorba despre informare. El a mai menționat că în cadrul discuțiilor de acum două zile, sindicaliștii de la STB și-au exprimat dorința de a-l da afară pe directorul general, însă lucrurile nu pot fi făcute atât de simplu.

”Aceea întâlnire de la ora 12.00 nu este sub nicio formă o negociere. Este o informare către activul STB că nu ne jucăm cu chestiunea, pe de altă parte este o informare a dumnealor către mine asupra anumitor probleme legale.

Acest moment și toată situația pe care o avem este o acțiune total iresponsabilă a unor lideri sindicali. Bineînțeles că sunt probleme în STB, dar ca să rezolvi problemele astea este un cadrul legal, există anumite proceduri.

Alaltăieri, a avut loc o discuție între Consiliul de Administrație al STB și liderii sindicali ai STB, iar sindicaliștii au fost întrebați: ce doriți? Să-l dăm jos pe Criț, directorul general. Există nemulțumiri, dar nu se poate să o faci așa, la ambiție, pentru că viața a sute de mii de oameni este afectată”, a spus acesta.

PSD-ul, implicat în greva de la STB?

Edilul a mai adăugat că singurul lucru pe care îl poate face în fața grevei STB îl reprezintă o serie de acțiuni rezonabile, astfel încât situația să fie clarificată.

Tot ce putem noi să facem sunt gesturi și acțiuni rezonabile, raționale prin care să explicăm din nou și din nou situația în care ne găsim. Nu pot, eu, să răspund pentru un gest irațional. Acțiunea în desfășurare este un gest irațional, care are în spate niște oameni responsabili pentru paralizarea Bucureștiului.”, a spus Nicușor Dan.

Totodată, în cadrul declarațiilor sale, primarul Capitalei a făcut referire și la PSD. El le-a cerut social democraților să spună dacă susțin sau nu această grevă în contextul în care, un consilier general al PSD este implicat.

”Cer PSD să se pronunţe, pentru că avem o grevă care paralizează Bucureştiul, organizată de un consilier general PSD. Fie susţine această manifestaţie, fie retrage sprijinul politic domnului Petrariu, care a organizat această grevă”, a declarat primarul Capitalei.