Luni, pe 19 februarie, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a mers la șantierul unde astăzi, încep lucrările de modernizare a liniei 5 de tramvai, pe o lungime de 4,2 km, pe tronsonul cuprins între Șos. Ștefan cel Mare și Podul Băneasa.
Încep lucrările de modernizare a liniei 5 de tramvai
Nicușor Dan a declarat că termenul de execuție este de 12 luni. A spus, și că lucrarea costă 170 de milioane de lei, cu tot cu TVA.
”Începem lucrările la linia 5, mai precis de aici, de la Podul Băneasa la Ştefan cel Mare, 4,2 km, e o lucrare pe care s-a făcut deja proiectarea de către STB şi acum e vorba doar de execuţie. Termenul de execuţie este de 12 luni. Lucrarea costă 170 de milioane de lei, cu tot cu TVA şi este primul lot care începe din toate cele pe care le vom face astfel încât la sfârşit toate liniile de tramvai să fie modernizate în Bucureşti”, a anunțat el.
Potrivit edilului, ”sunt 11 loturi adjudecate, iar pentru fiecare dintre ele a semnat contractul şi sunt spre finalul fazei de proiectare, urmând ca în aprilie, mai, să înceapă lucrările şi pentru celelalte”.
”Pentru celelalte, erau iniţial 4 loturi, acum sunt 2 loturi grupate, cele mai mici, procedura de reofertare este deschisă şi 4 martie este termenul limită de depunere a ofertelor. Probabil în vara asta o să avem atribuite contractele şi apoi în 6 şase luni proiectare, şi 12 luni execuţie, pentru lotul mai mare, cel cu Călăraşi-Basarabiei, 18 luni execuţia”, a spus acesta.
Nicușor Dan a mai spus că ”peste 2 ani şi jumătate nu o să mai existe linii de tramvai nemodernizate în Bucureşti”.
Despre linia 5, primarul general al Capitalei a menționat că aceasta se termină la strada Grațioasă. A precizat și că se lucrează la un studiu de fezabilitate pentru prelungirea ei până la Centrul Comercial Băneasa. Asta înseamnă un kilometru în plus de la Aeroport, astfel încât parcarea mare din centrul comercial să fie folosită ca un Park&Ride.
Nicușor Dan a anunțat demolări în Centrul Vechi
Primarul general al Capitalei a vorbit preocupările legate de cafenelele, terasele și restaurantele situate în Parcul Herăstrău și în Centrul Vechi.
Acesta a constatat că multe dintre aceste localuri au obținut autorizații în mod ilegal. Însă termenul pentru contestații a expirat. Prin urmare, Nicușor Dan a anunțat că se va trece la demolarea acestora.
În special, în această primăvară, clădirile din Centrul Vechi care au fost construite ilegal urmează să fie demolate.
Edilul a atras atenția că în zona Lipscani există clădiri care prezintă un pericol în caz de incendiu și de cutremur.
Într-o apariție la Digi24, primarul general al Capitalei a dezvăluit că aproape toate locațiile din Parcul Herăstrău operează cu autorizații ilegale.
El a subliniat necesitatea găsirii unei soluții care să permită oamenilor să se bucure în liniște de parcul lor.
Nicușor Dan a evidențiat că în zona Herăstrău există numeroase autorizații emise în mod ilegal. Perioada pentru a le contesta a expirat deja.
El a indicat că o soluție pe termen mediu ar fi să se identifice o altă locație. Potrivit lui, ar trebui să se abordeze această problemă în cadrul dezbaterii pe Planul Urbanistic General. Aceasta este programată pentru prima jumătate a anului viitor. Mai multe puteți citi aici.