Noul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus jurământul, joi, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul municipalităţii, la care a fost prezent şi premierul Ludovic Orban.
„Bucureştiul are o perspectivă extraordinară şi nu putem să nu reuşim. Însă, pe termen foarte scurt, le cer bucureştenilor răbdare şi solidaritate, pentru că sunt nişte probleme grave şi urgente cu care ne confruntăm. Suntem într-o criză sanitară, avem o criză a termoficării şi avem o criză financiară la nivelul municipalităţii. Răbdare şi le vom rezolva!”, a declarat Dan.
Ulterior, noul edil a susţinut o declaraţie de presă, joi seara, în faţa sediului Primăriei Generale. Ce a avut el de transmis tuturor locuitorilor din Bucureşti?
„Primele zile din mandat mă voi ocupa de chestiunile urgențe și mă voi asigura că instituția poate să funcționeze. Am avut o evaluare a Direcției Juridice, o evaluare preliminară a Primăriei și a instituțiilor din subordine, precum și o discuție aplicată pe chestiunea coronavirusului.
Mâine vom avea o discuție pe tema termoficării, unde am invitat și persoane din ELCEN. Vom avea și discuții pe resurse umane, precum și pe companiile municipale și pe situația lor managerială și financiară.
Primăria Capitalei are în prezent 6.000 de litigii, ceea ce înseamnă că ceva nu funcționează la nivel administrativ. Vom avea o repartizare pe tipuri de litigii pe care Primăria Capitalei le are.
Există o uriașă întârziere în chestiunea proprietății.
Primăria Capitalei, mai puțin companiile, are datorii de 3 miliarde de lei. Estimarea de buget pentru 2020 este de 4 miliarde de lei. Nu am pus aici care sunt datoriile companiilor.
Există în acest moment popriri de 70 milioane de lei pe conturi ale Primăriei.
Cât privește chestiunea coronavirusului, am avut discuții cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății, DSU, DSP, reprezentanți ai instituțiilor care asigura ordinea publică (Poliția națională, locală, Jandarmerie), reprezentanți ai Ambulanței București-Ilfov, reprezentanți ai ASSMB (Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București). Multe dintre aceste instituții nu au colaborat între ele și mă voi asigura că vor colabora de acum încolo.
Am abordat situația spitalelor, existent și necesar pentru coronavirus. Am abordat chestiunea testării, ce se poate face și ce este necesar să facem în săptămânile următoare, către ce categorii de oameni ne vom duce cu testarea. Am discutat despre locurile unde încălcarea regulilor este cea mai frecventă și unde putem să intervenim”, a declarat, joi seara, primarul Nicuşor Dan.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea