Nicușor Dan, pus la colț de Adrian Câciu. Ministrul Finanțelor l-a acuzat că face marketing politic
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care a anunțat că dorește o întrevedere cu ministrul Finanțelor pentru a prezenta situația financiară a Primăriei Capitalei.
De cealaltă parte, Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, a răspuns la postarea edilului Capitalei, spunând că ar fi preferat să fie sunat personal, în schimb acesta a preferat să facă marketing.
Ministrul Finanțelor Publice a anunțat că dorește să acționeze instituțional, precizând că primăriile primesc resurse financiare de la bugetul de stat, în baza unui algoritm prevăzut de lege.
„Problema termiei se rezolvă de către Ministerul Dezvoltării. Primăriile, toate care au încălzire centralizată, fac niște solicitări la Ministerul Dezvoltării și să se dă o Hotărâre de Guvern de alocare a sumelor necesare, dacă nu au fost deja alocate pentru finalul de an. Au mai fost alocare acum o lună către mai multe primării.
Discuția face deliciul presei pentru că Nicușor Dan a ales să facă, am spus și-mi asum să spun, marketing politic pe această problemă, introducând în discuție instituții care nu au legătură directă cu domnia sa, în contextul în care problemele bucureștenilor rămân.”, spune acesta.
”Nu este o chestiune între ministrul de Finanțe și Nicușor Dan”
Adrian Câciu a mai spus că nu dorește să facă o polemică politică și că documentația depusă la Ministerul Dezvoltării va fi centralizată, la fel ca celelalte solicitări de la primării, și va cere Ministerului de Finanțe suma necesară per total.
”Eu n-aș vrea să fac o polemică politică nici cu Nicușor Dan, nici cu altcineva, vreau să procedez instituțional. Nicușor Dan depune documentația la Ministerul Dezvoltării, iar acesta centralizează toate solicitările de la primării, cere Ministerului de Finanțe suma necesară per total și atunci se aprobă în Guvern o Hotărâre. Nu e o chestiune între ministrul de Finanțe și Nicușor Dan.
Pe partea de finanțare care vine de la bugetul de stat, primăriile primesc resurse financiare în baza unor algoritmi de calcul prevăzuți în Legea finanțelor publice, respectiv repartizarea impozitului pe venit. Deci e un altgoritm, nu se fac excepții pentru Primăria Capitalei, nu se fac abuzuri pentru sau împotriva Primăria Capitalei.
Intrăm într-o retorică a victimizării personale în care eu nu vreau să intru. Eu voi acționa în beneficiul întregii țări”, a declarat ministrul Adrian Câciu.