Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, s-a întâlnit luni, 1 februarie cu reprezentanţii instituţiilor de cultură din subordinea Primăriei.
„Vom avea mereu în vedere sprijinul pentru acest sector”
Edilul spune că prima etapă a construcţiei bugetului pentru anul 2021 s-a încheiat. Nicuşor Dan a explicat că acum urmează o primă formă a bugetului pe 2021, care va fi conturată în cel mai scurt timp.
„Sunt unele teatre care funcţionează în clădiri improprii, altele care reuşesc să se descurce bine în condiţii mai grele, dar sunt şi instituţii care nu reuşesc să se organizeze tocmai bine. Am tot respectul pentru artiştii noştri şi pentru toţi cei care lucrează în teatrele bucureştene, la Operă sau la Circ.
Vom avea mereu în vedere sprijinul pentru acest sector şi în timpul mandatului meu îmi doresc să avem din ce în ce mai multe spectacole, din ce în ce mai mulţi spectatori, dar şi condiţii bune pentru cei care îşi desfăşoară munca în acest domeniu”, a declarat primarul general al Capitalei, potrivit unui comunicat al PMB.
Nicuşor Dan s-a întâlnit luni cu directorii teatrelor „Stela Popescu”, „Ion Creangă”, „Excelsior”, „Tineretului Metropolis”, „Ţăndărică”, „Teatrul Mic”, „Teatrul de Comedie”, „Bulandra”, „Dramaturgilor Români”, „Evreiesc”, „Nottara”, „Masca”, „Odeon”, „Constantin Tănase”, precum şi conducerea Operei Comice din Bucureşti, a Circului şi a Centrului Cultural „Lumina”.
„Vom construi un buget corect, care să răspundă nevoilor bucureștenilor”
În afară de primarul general, la discuţii au mai participat şi viceprimarii Stelian Bujduveanu şi Horia Tomescu, precum şi consilieri municipali din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Nicuşor Dan a mulţumit, pe pagina sa de socializare, tuturor celor care au participat la dezbateri. El dă asigurări că se va construi un buget corect: „De acum, bugetul Primăriei intră în linie dreaptă”.
„Mulţumesc tuturor celor care au participat la dezbateri, organizaţiilor non-guvernamentale care au fost prezente şi au adresat întrebări foarte directe celor din direcţiile şi instituţiile Primăriei. Îi asigur pe toţi că voi ţine cont de discuţiile din aceste săptămâni şi vom construi un buget corect, care să răspundă nevoilor bucureştenilor. Avem în vedere priorităţile din fiecare domeniu şi punem bazele unui oraş trainic, sigur, la standarde europene”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.