Cererea de finanțare a PMUD a fost aprobată. Nicușor Dan: Obiectivul proiectului constă în îmbunătăţirea capacităţii administrative

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că cererea de finanțare a derulării programului cu finanțare nerambursabilă prin care va fi actualizat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 – 2030 (PMUD) pentru regiunea Bucureşti – Ilfov a fost aprobată.

Edilul anunță că acest document este unul strategic privind dezvoltarea sustenabilă a Bucureștiului și a județului Ilfov.

„Obiectivul proiectului constă în îmbunătăţirea capacităţii administrative la nivelul regiunii Bucureşti – Ilfov, prin dezvoltarea capacităţii de planificare strategică, eficientizarea proceselor de management şi simplificarea procedurilor administrative, pentru a răspunde în mod fundamentat şi coerent nevoilor comunităţilor locale”, precizează el, duminică, într-o postare pe Facebook.

Amintim că investiția are o valoare totală de 4.424.315,00 lei, în timp ce valoarea totală eligibilă este de 3.987.315,00 lei.

Nicușor Dan mai spune că investiția va fi derulată prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă, în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI).

Primăria Generală continuă expertizarea clădirilor cu risc seismic din Capitală

Într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, edilul general a transmis că se continuă expertizarea clădirilor cu risc seismic din Bucureşti.

El a oferit şi o listă a imobilelor vizate.

„Continuăm expertizarea clădirilor cu risc seismic din București.

Sunt în derulare contracte de expertizare pentru imobile aflate la următoarele adrese: Str. Doamnei nr. 3, Str. Doamnei nr. 5, str. Domnița Anastasia nr.5, str. Mihai Eminescu nr.173, str. Mihai Eminescu nr. 127, Intrarea Victor Eftimiu nr. 9, str. Blănari nr.11, str. Dacia nr.53 și Șos. Panduri nr.36”, a scris Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook.

Primarul general a explicat, în continuare, că expertizarea este doar primul pas. Ulterior, se va continua cu lucrările efective de consolidare, în funcţie de rezultatele studiilor de expertizare.

„Expertizarea e primul pas în consolidarea imobilelor, fiind urmată apoi – în funcție de rezultate – de proiectarea pentru lucrările de consolidare.

Reamintim că în anul 2021, AMCCRS a încheiat două acorduri cadru pentru expertizarea tehnică a imobilelor din București”, se mai arată în mesajul postat de Nicuşor Dan sâmbătă, 23 iulie.

Nicuşor Dan: Continuăm implementarea proiectelor propuse de bucureșteni

Cu o zi în urmă, primarul general oferea detalii şi despre alte proiecte ce se desfăşoară, în acest moment, în Capitală.

„Continuăm implementarea proiectelor propuse de bucureșteni în cadrul procesului de bugetare participativă.

Am demarat proiectarea marcajelor rutiere de tip traseu pentru biciclete, pe mai multe străzi din Capitală, în cadrul unuia dintre proiectele câştigătoare anul trecut: “Infrastructură pentru biciclete: marcaje, parcări și stații de reparat biciclete”.

Administrația Străzilor va propune Comisiei Tehnice de Circulație (CTC) câteva zeci de artere, însă traseele vor fi definitivate după obținerea avizului CTC și al Brigăzii Rutiere.

Acestea vor fi trasate pe partea carosabilă și vor fi comune atât pentru biciclete, cât și pentru autoturisme.

Proiectul mai presupune amplasarea de stații pentru reparat biciclete şi rastele care urmează să fie achiziţionate prin Administraţia Străzilor Bucureşti. Execuţia lucrărilor va începe imediat ce vor fi obţinute avizele necesare.

Acesta este al doilea proiect ce urmează să fie implementat din programul de bugetare participativă, demarat de Primăria Capitalei pentru anul 2021, după cel care presupune amenajarea în Parcul Regele Mihai I (fostul Herăstrău) a unui “Parc freerun şi parkour” pentru copii şi adolescenţi”, scria Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook vineri după-amiază.