Nicușor Dan spune că traficul din București este la fel ca atunci când a preluat mandatul, însă edilul a atras atenția că ar fi fost mai rău dacă nu intervenea.
Nicușor Dan, primarul Capitalei, a făcut recent un bilanț al primelor 20 de luni din mandatul său, iar concluzia generală este că lucrurile pot părea întârziate, însă îi roagă pe bucureșteni să aibă răbdare, mai ales că mai vrea un mandat de edil al Bucureștiului. Acesta a recunoscut că în ceea ce privește traficul, nu s-a schimbat încă nimic, dar putea fi și mai rău. Invitat în emisiunea Insider Politic, de pe Prima TV, Nicușor Dan s-a plâns de moștenirea grea lăsată de Firea.
Întrebat de cele mai importante realizări de până acum, el a enumerat patru lucruri: faptul că a scos capitala din faliment și a deblocat conturile instituției, că a reușit să oprească dezvoltarea haotică prin suspendarea PUZ-urilor, a restabilit încrederea instituțiilor financiare și a constructorilor și că a reușit să prioritizeze investițiile.
Anunțul lui Nicușor Dan privind traficul din București
„În momentul de față traficul este la fel de haotic ca atunci când l-am preluat. Ar fi fost mai rău dacă ar fi rămas și dezvoltarea la fel de haotică. Soluțiile sunt recăpătarea încrederii în transportul public, schimbarea flotei de vehicule și schimbare liniilor de tramvai. Foarte bine au făcut primarii din anii 2000 care au reabilitat 100 de km, așteptăm noi fonduri pentru a îi reabilita și noi pe ceilalți 50. și semaforizarea inteligentă, pe care am demarat-o în 4 etape. Prima înseamnă colaborarea cu primăriile de sector, vorbim de adăugat semafoare acolo unde există treceri de pietoni, în etapa 2, 260 de semafoare să fie conectate cu serverul central. Semaforizarea inteligentă se va face până în 2024.” a spus Nicușor Dan despre problema traficului, potrivit infofinanciar.ro.
În ceea ce privește relațiile pe care le are cu membrii guvernului, Nicușor Dan a declarat că are relații corect instituționale cu premierul Nicolae Ciucă și Guvernul României. El s-a declarat mulțumit de colaborarea cu cele trei partide care formează majoritate în Consiliul General, PNL, USR și PMP și că i-au fost acceptate 99% din proiectele propuse.
În data de 27 septembrie 2020, Nicușor Dan, susținut de către PNL și USRPLUS a devenit primarul general al Bucureștiului după ce a strâns 42,81% din voturi, depășind-o pe principala contracandidată, Gabriela Firea, susținută de PSD care a reușit să îi convingă pe 37,97% dintre cei prezenți la urne.