Sebastian Burduja îl critică pe Nicușor Dan

Sebstian Burduja a publicat în mediul online un mesaj în care îl critică pe Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, abordând, în special autenticitatea independenței acestuia la alegerile prezidențiale din acest an.

El spune că atunci când un candidat se prezintă ca independent, dar beneficiază de sprijinul unor partide politice, acest statut de independență este invalidat.

”Este un candidat susţinut de partide unul cu adevărat independent? Evidenţa şi bunul-simţ spun că nu. Domnul Nicuşor Dan se prezintă ca fiind „cel mai independent” dintre candidaţii independenţi şi „cel mai anti-sistem” dintre candidaţii anti-sistem la preşedinţia României. Să nu intrăm în definiţii despre ce înseamnă anti-sistem, căci tot ce am văzut până acum la candidaţi autodefiniţi ca atare au fost încălcări flagrante ale legislaţiei electorale şi ale Constituţiei. Dar să revenim la independentul primar al Capitalei, brusc candidat la preşedinţia României, susţinut de fapt oficial de PMP şi Forţa Dreptei în această campanie, după cum cele două partide anunţau încă din luna februarie”, spune Sebastian Burduja, într-o postare.

De ce este problematică susținerea politică?

Potrivit lu Sebastian Burduja, susținerea politică, deși nu este condamnabilă în sine, devine problematică atunci când candidatul încearcă să disimuleze acest fapt și să adopte o atitudine de „anti-sistem” sau „anti-partide”, atunci când, de fapt, face parte dintr-un sistem bine susținut.

Mai mult, liberalul critică această practică drept o formă de impostură, o manipulare a electoratului, care nu reflectă sinceritatea și claritatea necesare într-o democrație funcțională.

”Contează faptele. Sunt partide care îi pun la dispoziţie resurse, reţele de promovare şi contacte. Sprijinul politic nu este, în sine, condamnabil. Din contră – este o formulă firească într-o democraţie matură, în care partidele îşi asumă candidaţi şi proiecte de ţară. Ce este însă profund incorect este să beneficiezi de sprijin politic, dar să te ascunzi în spatele unei false independenţe. Să profiţi de infrastructura unor partide, dar să mimezi că eşti singur împotriva tuturor. Să foloseşti sloganuri anti-sistem, în timp ce eşti parte a unui sistem care te susţine. Asta înseamnă să fii impostor”, a subliniat Burduja.

Nicușor Dan
SURSA FOTO: Dreamstime

Sebastian Burduja susține transparența în politică

În contrast cu această abordare, liderii PNL, printre care și Burduja însuși, susțin ideea de transparență totală în campaniile electorale.

În cadrul PNL, candidaturile sunt deschise și asumate cu sinceritate, fără a încerca să se ascundă în spatele unor iluzii de independență.

Este important, spune el, ca electoratul să știe exact ce propune fiecare candidat, ce valori susține și care sunt partidele care îl sprijină, pentru a nu fi păcălit de jocuri de imagine care pot dăuna încrederii publicului.

Așadar, principala diferență dintre o politică corectă și una oportunistă ar fi, potrivit lui Burduja, aceea de a fi clar și transparent cu susținătorii și cu alegătorii. Astfel, în viziunea sa, România ar putea avansa doar prin asumarea completă a responsabilităților politice, nu prin false aparențe sau promisiuni nefondate.

”În PNL, ne-am asumat mereu susţinerea deschisă a candidaţilor, chiar şi atunci când era greu, chiar şi atunci când electoratul era divizat. Eu însumi mi-am asumat o candidatură imposibilă la Primăria Capitalei acum un an. Pentru că aşa e corect: să spui oamenilor cu cine mergi, ce propui şi ce vrei să construieşti. Restul sunt jocuri de imagine care pot păcăli pentru o vreme, dar care nu ţin loc de adevăr şi caracter. România va merge înainte cu Crin Antonescu preşedinte. Înainte, împreună!”, afirmă Sebastian Burduja.

Nicușor Dan propune negocieri pentru a evita o finală prezidențială între Ponta și Simion

Nicușor Dan a abordat cu seriozitate scenariul unui posibil duel prezidențial între George Simion și Victor Ponta, considerând că o astfel de finală ar putea fi dăunătoare pentru România.

Într-o discuție cu Denise Rifai, la emisiunea Testul Puterii, Nicușor Dan a subliniat că o finală între acești doi contracandidați nu ar aduce beneficii națiunii și a lăsat să se înțeleagă că ar fi dispus să poarte negocieri cu alți lideri politici pentru a preveni acest scenariu.

”e o propunere foarte corectă pentru că cel mai rău lucru pentru România ar fi o finală între Ponta și Simion. Să vedem cum evoluează sondajele până atunci. Sper să nu se confirme o astfel de finală. O să vedem peste 2-3 săptămâni”.