Nicușor Dan, primul candidat la prezidențiale care a început campania electorală

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat duminică că, deși mai sunt două luni și jumătate până la primul tur al alegerilor prezidențiale, consideră că toți candidații ar trebui să fie deja vizibili pe panouri publicitare. Acesta a subliniat că, în campaniile anterioare, la începutul lunii septembrie, orașele din România erau deja împânzite cu afișele tuturor candidaților.

Întrebat de ce a luat decizia de a intra în pre-campania electorală, primarul a răspuns printr-o glumă, sugerând că întrebarea corectă ar fi de ce doar el se află în această situație.

„Soția îl sună pe soț și spune vezi că pe autostrada pe care tu mergi e un nebun care merge în sens contrar și el răspunde nu, sunt mii”, a fost bancul spus de Nicușor Dan.

A explicat, de asemenea, că legislația actuală permite campania electorală strict pe o perioadă de 30 de zile, însă pre-campania nu este bine definită. În această etapă, candidații se pot promova pe banii proprii sau ai partidului, fără ca statul să ramburseze aceste sume.

Edilul Capitalei menționat că, spre deosebire de campania propriu-zisă, unde finanțarea este foarte restrictivă, în pre-campanie regulile sunt mai permisive, iar el este primul care a început să utilizeze panouri publicitare.

„În legislația din România avem campanie 30 de zile și pre-campanie care nu este bine definită. Și în pre-campanie candidați fac orice fel de promovare pe banii lor sau ai partidului, pe care statul nu-i de înapoi.

Și în campanie candidații care fac 3% își recuperează banii pe care i-au cheltuit. Totul este foarte restrictiv. N-ai voie să pui panouri, ci numai acele afișe pe tăblițele pe care le pun primăriile.

Deci noi suntem în pre-campanie și în pre-campanie eu sunt primul care a început să pună panouri”, a explicat Nicușor Dan la Digi24.

Câți bani s-au strâns până acum din donații?

În ceea ce privește finanțarea campaniei sale, Nicușor Dan a declarat că are un contract de 200.000 de euro, iar până acum a strâns 60.000 de euro din donații. A explicat că a estimat suma necesară în funcție de experiența sa din alegerile locale, când a reușit să atragă 500.000 de euro, dintre care 100.000 proveneau de la USR, iar restul de la susținători individuali.

Considerând că interesul pentru alegerile prezidențiale este mult mai mare decât pentru cele locale, acesta estimează că va reuși să strângă cel puțin un milion de euro în cele două luni de pre-campanie.

Referitor la bugetul pentru campania propriu-zisă, primarul general al Capitalei a afirmat că intenționează să se împrumute de la susținători, urmând ca, după alegeri, statul să ramburseze cheltuielile și banii să fie returnați donatorilor.

A menționat că și-ar dori să aloce între 3 și 4 milioane de euro pentru campania prezidențială, subliniind că, spre deosebire de alegerile locale, unde limita de cheltuieli a fost foarte mică, la prezidențiale aceasta este considerabil mai mare.

În ceea ce privește donațiile, Nicușor Dan a precizat că cea mai mare parte a bugetului va fi investită în publicitate online. A evitat să ofere detalii despre donatorii săi, menționând că informațiile sunt gestionate de firma care intermediază procesul.

Primarul general oferit totuși câteva cifre estimative, indicând că s-au strâns aproximativ 300.000 de lei de la aproximativ 1.000 de donatori, ceea ce înseamnă o donație medie de 300 de lei. A subliniat că printre susținătorii săi se numără oameni simpli care își doresc ca țara să se îndrepte într-o direcție mai bună.

„Sunt cam 300.000 lei și cam 1000 de donatori. Deci media este undeva la 300 lei. Asta înseamnă că sunt și donații de 50 lei și donații de 500-1.000 lei. Cam astea sunt”, a indicat primarul general al Capitalei.