O declarație care subminează credibilitatea unei candidaturi „tehnocrate”

Avram Gal, fost președinte al PSD Câmpia Turzii, a lansat un atac dur la adresa lui Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale din acest an, acuzându-l că promovează un discurs periculos pentru democrație și că dovedește „reflexul toxic al politizării justiției”.

Declarațiile lui Avram Gal vin ca reacție la afirmația lui Nicușor Dan potrivit căreia, dacă va fi ales președinte, va negocia cu Parlamentul și Guvernul schimbarea din funcție a procurorului-șef DNA și a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Declarația recentă a lui Nicușor Dan, candidat la președinția României, conform căreia intenționează să negocieze cu Parlamentul și Guvernul schimbarea din funcție a șefului DNA și a procurorului general imediat după preluarea mandatului, a stârnit îngrijorări serioase în rândul societății civile și al experților în justiție. Ce ar fi putut fi o pledoarie pentru o justiție mai eficientă s-a transformat, în fapt, într-o autodemascare: un viitor președinte care nu înțelege sau ignoră principiul separației puterilor în stat.

Președintele, garant al independenței

Conform Constituției României, președintele este chemat să vegheze la buna funcționare a autorităților publice și să fie garantul independenței justiției. Or, ideea că schimbarea procurorilor-șefi ar putea face obiectul unei negocieri politice între președinte, guvern și parlament sugerează o viziune asupra justiției ca teren de manevră strategică, nu ca pilon fundamental al democrației.

Această retorică este cu atât mai periculoasă cu cât vine din partea unui candidat cu imagine de „tehnocrat curat”, neasociat cu partide compromise. Tocmai acest contrast între imagine și intenție scoate în evidență o problemă structurală, nu doar una de morală individuală: tentația controlului politic asupra justiției este endemică, indiferent de biografia celui care ajunge la vârful statului.

Un mecanism de numire profund viciat

În România, șefii celor mai importante instituții din cadrul Ministerului Public – Parchetul General, DNA și DIICOT – sunt numiți printr-un mecanism profund politizat. Conform legislației în vigoare, propunerea este făcută de ministrul Justiției (actor politic), iar numirea este făcută de președintele României (alt actor politic). Consiliul Superior al Magistraturii are doar un rol consultativ, fără putere decizională reală.

DNA
SURSA FOTO: Ovidiu Micsik / Inquam Photos

Acest sistem creează premisele unui climat în care meritul profesional devine secundar, iar loialitatea sau oportunitatea politică primează. În aceste condiții, chiar și un procuror integru riscă să fie perceput ca „omul cuiva”. Percepția, într-o justiție sănătoasă, este aproape la fel de importantă ca realitatea, pentru că de ea depinde încrederea publicului și autoritatea morală a deciziilor luate.

O cultură a autocenzurii și conformismului

Influența politică asupra numirii procurorilor-șefi generează o presiune structurală asupra celor care ocupă aceste funcții. Fie că este vorba de conștiență sau de reflex instituțional, raportarea la cel care te-a numit devine o variabilă în luarea deciziilor. În situații de criză, în dosare sensibile, în anchete care vizează politicieni în funcție sau foști lideri cu influență, instinctul de conservare profesională poate duce la „prudență” – adică la neimplicare.

Astfel, justiția nu mai operează doar cu legea, ci și cu dublul standard. Cazurile care afectează „tabăra greșită” sunt instrumentate rapid. Cele care ating interesele „protejaților” sunt tergiversate, clasate sau uitate. În loc să fie un bastion al imparțialității, justiția ajunge să mimeze echidistanța și să selecționeze „strategic” ce dosare merită atenție.

Justiția românească să funcționeze în interesul cetățenilor

Pentru ca justiția românească să funcționeze în interesul cetățenilor, nu al grupurilor de putere, este nevoie de o reformă profundă a mecanismului de numire a procurorilor-șefi. Specialiștii în drept și organizațiile civice propun de ani de zile soluții concrete:

  • Transferul competenței de numire către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în urma unui concurs transparent;
  • Stabilirea unor criterii clare, obiective și măsurabile de performanță profesională;
  • Introducerea unor mandate limitate și a unor evaluări intermediare, realizate de către alți magistrați, nu de autorități politice.

Numai astfel putem construi un sistem în care promovarea se face pe bază de merit, nu de apartenență sau obediență. Numai astfel putem vorbi despre o justiție realmente independentă, care acționează în slujba interesului public.

Deriva periculoasă a lui Nicușor Dan și reflexul politic al controlului instituțional

„Nicușor Dan și reflexul toxic al politizării justiției

Declarația recentă a lui Nicușor Dan, candidat la președinția României, conform căreia va negocia cu Parlamentul si Guvernul schimbarea din funcție a șefului DNA și a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, imediat ce va ajunge președinte al României este nu doar imprudentă, ci profund periculoasă pentru democrație. Ceea ce ar fi trebuit să fie o pledoarie pentru reformă s-a transformat într-un act de autodemascare: Nicușor Dan nu vede justiția ca pe un pilon independent al statului, ci ca pe o piesă de șah în jocul puterii.

Această declarație confirmă, fără echivoc, ceea ce societatea civilă și o parte a magistraților semnalează de ani de zile: șefii marilor parchete nu sunt priviți ca profesioniști autonomi, ci ca pioni numiți și schimbați în funcție de interesele și strategiile celor care ajung la vârful politicii. Chiar și un personaj perceput ca fiind „curat” și „tehnocrat” precum Nicușor Dan nu scapă de tentația de a controla justiția — dovadă că problema nu este de morală individuală, ci de structură sistemică.Această ieșire publică este simptomatică pentru un model disfuncțional de guvernare, în care președintele – în loc să fie garantul independenței justiției – devine garantul obedienței instituțiilor față de sine. Într-un stat de drept veritabil, un astfel de angajament ar echivala cu o amenințare directă la adresa ordinii constituționale.

În acest context, devine și mai urgentă o analiză critică a modului în care sunt numiți – și schimbați – conducătorii Parchetului General, DIICOT și DNA. Iată de ce: numirea politică a șefilor Parchetului General, DIICOT și DNA reprezintă obstacolul sistemic în calea unei justiții independente.

În România, numirea șefilor instituțiilor-cheie din sistemul de urmărire penală – Parchetul General, DIICOT și DNA – se face printr-un mecanism profund viciat, care menține justiția într-o zonă de dependență politică mascată. Potrivit legii, propunerea acestor șefi aparține ministrului Justiției – un actor politic – și este aprobată de președintele României – alt actor politic. Consiliul Superior al Magistraturii are doar un rol consultativ. Această arhitectură juridică creează premisa unui sistem în care, indiferent de competența, profesionalismul sau integritatea unui magistrat, promovarea sa depinde, într-o formă directă sau indirectă, de voința politică.

Faptul că un magistrat este selectat, promovat sau confirmat în funcție de o autoritate politică invalidează însăși ideea de independență. Chiar și în condițiile în care procurorul general sau șeful DNA este un profesionist ireproșabil, el va fi perceput – atât de colegi, cât și de public – ca fiind „omul cuiva”. Iar percepția este în justiție la fel de gravă ca realitatea: ea erodează încrederea publică și compromite imparțialitatea decizională.
Mai mult, acest sistem creează o presiune structurală: magistratul care ocupă o astfel de funcție se va simți, fie și inconștient, dator față de cel care l-a propus. În condiții de criză, investigații sensibile sau dosare cu miză politică, instinctul de conservare profesională poate înclina balanța în favoarea „prudenței”, adică a neimplicării. Cu alte cuvinte, justiția devine selectivă, mimând echilibrul dar operând cu duble standarde.

Această formă de control politic nu se manifestă doar în cazurile de mare corupție, ci și în prioritizarea instituțională. Structurile de parchet vor urmări ceea ce este convenabil politic, nu neapărat ceea ce este relevant pentru societate. De exemplu: dosare de interes public major sunt tergiversate ani de zile; cazuri de corupție locală sau națională sunt clasate „cu eleganță”; investigații sensibile, care implică actuali sau foști lideri politici, sunt ocolite complet.

În același timp, justiția devine o armă de reglare a conturilor politice. Procurorii pot fi presați să deschidă sau să închidă anchete în funcție de oportunități politice, nu de probatoriu. Astfel, instituții care ar trebui să fie bastioane ale echilibrului democratic ajung să joace, voalat, roluri partizane.
Atât timp cât ministrul Justiției, un actor politic, propune conducerea parchetelor, nu putem vorbi despre o justiție independentă. În practică, acest sistem produce: prioritizare a liniștii instituționale, nu a eficienței sau responsabilizării; un sistem de promovare clientelar, unde contează cine te recomandă, nu ce ai făcut; această dinamică a generat în România un climat de teamă, de repliere profesională și de autocenzură. Procurorii care gândesc liber sunt marginalizați, iar cei care „se aliniază” sunt recompensați.

Concluzie: schimbarea începe cu depolitizarea

Adevărata reformă a justiției românești nu va fi posibilă câtă vreme șefii instituțiilor esențiale din Ministerul Public sunt numiți politic. Este necesară o reformă constituțională care să elimine complet factorul politic din procedura de numire.

Soluții există:
Numirea de către CSM, în urma unui concurs transparent și public;
Includerea unor criterii clare și măsurabile de performanță;
Mandate limitate și evaluări intermediare, făcute de magistrați, nu de politicieni.
Doar astfel putem construi o justiție care să lucreze în interesul cetățeanului și al statului de drept, nu în interesul puterii politice de moment.
P s. ROMÂNIA, înainte de toate!”