Nigel Farage afirmă că Brexitul a eșuat: Politicienii noştri sunt aproape la fel de inutili precum erau comisarii de la Bruxelles

Marea Britanie

SURSA FOTO: Dreamstime

Politicianul britanic Nigel Farage, unul dintre cei care au militat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a declarat că "Brexitul a eşuat" din cauza membrilor Partidului Conservator, aflat la guvernare.

Potrivit lui Nigel Farage, Marea Britanie nu a beneficiat din punct de vedere economic de pe urma Brexitului.

„Marea Britanie nu a beneficiat de Brexit din punct de vedere economic, deşi ar fi putut. (…) Ceea ce a demonstrat Brexitul, mi-e teamă, este că politicienii noştri sunt aproape la fel de inutili precum erau comisarii de la Bruxelles. Am gestionat total greşit situaţia şi, dacă observăm lucruri simple, precum evoluţiile companiilor, impozitele corporative, îndepărtăm companiile din ţară”, a spus politicianul într-un interviu pentru BBC.

Nigel Farage spune că Brexitul a eșuat

Farage a adăugat că Brexitul a eșuat, dovada fiind faptul că Marea Britanie ar trebui, teoretic, să aibă mai mult control asupra domeniului afacerilor, însă acest lucru nu se simte.

„În mod discutabil, acum ar trebui să avem din nou controlul, reglementăm domeniul afacerilor mai mult decât în perioada când eram membri ai Uniunii Europene. Brexitul a eşuat”, a continuat el.

Nigel Farage a declarat, de asemenea, că nu exclude posibilitatea de a reveni în politică.

„Nu aş exclude acest lucru. Nu este prioritatea mea, dar, dacă e să fim sinceri, nu avem rezultate în privinţa frontierelor, nu avem rezultate în privinţa Brexit. Conservatorii ne-au adus într-o situaţie foarte, foarte proastă”, a spus el.

Cum va arăta Uniunea Europeană în 2035?

De cele mai multe ori nu suntem siguri nici cum va ieși următorul Consiliu sau dacă faliile est-vest și nord-sud ale blocului vor fi reparate ori doar cârpite din nou. Dacă în politică o săptămână înseamnă timp îndelungat, atunci 12 ani înseamnă o eternitate – iar globul de cristal nu este un instrument științific, notează Paul Taylor într-un articol realizat pentru politico.eu

De cele mai multe ori nu suntem siguri nici cum va ieși următorul Consiliu sau dacă faliile est-vest și nord-sud ale blocului vor fi reparate ori doar cârpite din nou. Dacă în politică o săptămână înseamnă timp îndelungat, atunci 12 ani înseamnă o eternitate – iar globul de cristal nu este un instrument științific, notează Paul Taylor într-un articol realizat pentru politico.eu

Turcia, pe de altă parte, e improbabil să fie primită până în 2035, și poate niciodată – chiar și dacă un potențial succesor al președintelui Recep Tayyip Erdoğan s-ar dovedi a fi mai pro-european și mai democratic.

După votul britanic fatidic de a părăsi UE din 2016, nici o altă țară nu a mai flirtat totuși cu ideea retragerii. Din contră, Brexit a constituit o lecție salutară pentru cei mai mulți europeni: viața e mai confortabilă și mai prosperă în UE decât în afara ei – mai ales când Rusia revizionistă lovește în poartă.