În opinia formaţiunii UKIP, un sold migrator net – diferenţa între sosirile şi plecările imigranţilor – de câteva zeci de mii de imigranţi pe an ar trebui să fie suficient, în condiţiile în care acest sold a ajuns în prezent la aproape 300.000. Şi actualul premier David Cameron a promis că va reduce această cifră sub pragul de 100.000, dar nu a reuşit să-şi pună ideea în practică, astfel că i-a dat apă la moară liderului UKIP, Nigel Farage, a cărui creştere de popularitate se bazează în special pe discursul antiimigraţie.
Farage a rostit şi miercuri un asemenea discurs, în care a vorbit despre obiectivul său de a aduce „la normalitate” nivelul imigraţiei anuale, amintind de perioada 1950-2000, când soldul migrator net nu a depăşit 30.000 pe an. Politicianul populist, a cărui principală promisiune electorală este scoaterea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a propus concret introducerea unui sistem cu puncte, după modelul australian, care ar presupune selectarea imigranţilor în funcţie de calificările lor şi de valoarea adăugată pe care o pot aduce economiei britanice.
Astfel, conform propunerii lui Farage, solicitanţii vizei de lucru valabile pentru cinci ani trebuie obligaţi să prezinte un contract de muncă ce să ateste că vor obţine un venit anual de cel puţin 27.000 de lire sterline, cu excepţia acelora care doresc să presteze muncile puţin dorite de britanici, cum ar fi de exemplu asistentele medicale. De asemenea, în acest interval de cinci ani imigranţii nu vor putea solicita cetăţenia britanică şi nici ajutoare sociale, fiindu-le de asemenea interzis accesul la sistemul public de sănătate.
În opinia lui Farage, creşterea numărului de imigranţi în Marea Britanie a avut ca efect „comprimarea salariilor” şi a fost benefică numai „marilor companii” şi celor înstăriţi, care au acces la forţa de muncă ieftină reprezentată de „grădinari, bone şi şoferi”.
„Ca partid, nu avem niciun fel de criterii care să se bazeze pe naţionalitate, religie sau rasă, dar cerem o revenire la „bunul simţ”. Marea Britanie trebuie să-şi recapete controlul asupra propriilor frontiere şi asupra propriei politici privind imigraţia”, a subliniat Farage. „Dar pentru ca aceste iniţiative „juste” şi „mai etice” să poată fi implementate, Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană, întrucât numai în acest mod pot fi eliminate privilegiile acordate cetăţenilor comunitari, a conchis el.
Potrivit ultimelor sondaje, UKIP este a treia forţă politică britanică, după laburişti şi conservatori. Totuşi, este puţin probabil ca această formaţiune să obţină un număr semnificativ de mandate parlamentare la scrutinul din luna mai, întrucât sistemul electoral britanic este majoritar uninominal, nu cu reprezentare proporţională pe liste.
Dar creşterea popularităţii UKIP l-a determinat pe premierul Cameron să promită că, dacă va câştiga alegerile, va renegocia raporturile ţării sale cu blocul comunitar, în sensul transferului mai multor atribuţii către guvernul de la Londra, iar ulterior, în anul 2017, va convoca un referendum pe tema rămânerii Marii Britanii în UE.